AUR îi cere lui Ciolacu să explice alocările de bani către Administrația Prezidențială
Postat de Gold FM Radio pe 20 noiembrie 2023
AUR îl cheamă pe Marcel Ciolacu în Parlament pentru a explica alocările de bani către Administrația Prezidențială
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat participarea prim-ministrului Marcel Ciolacu în data de 27 noiembrie la dezbaterile organizate la „Ora Guvernului” pentru ca acesta să ofere o serie de clarificări privind alocările bugetare către Administrația Prezidențială.
Astfel, grupul AUR din Camera Deputaților dorește ca prim-ministrul Marcel Ciolacu să răspundă la trei întrebări de interes pentru spațiul public din România:
1) Care a fost motivarea pentru alocarea sumei de 1,3 milioane de euro din Fondul de Rezervă al Guvernului către Administrația Prezidențială și modul în care acești bani vor fi folosiți, având în vedere cheltuielile masive pe care președintele Klaus Iohannis le realizează cu ocazia turneelor sale în străinătate?
2) Dacă din componența delegației care l-a însoțit pe președintele Klaus Iohannis în vizitele de lucru din Africa au făcut parte și specialiști/experți din cadrul Guvernului? Aceste vizite nu ar trebui să fie doar o excursie prezidențială în Safari, ci ele ar trebui să se concretizeze și în acorduri economice bilaterale, iar în acest sens puterea executivă are un rol esențial.
3) Guvernul României a fost consultat înainte ca președintele Klaus Iohannis să plece în turneul din Africa în vederea stabilirii unui mandat cu obiective clar asumate de partea română?
Așteptăm cu mare interes ca prim-ministrul Marcel Ciolacu să vină în fața Parlamentului pentru a explica românilor de ce a fost nevoie ca bugetul președintelui Klaus Iohannis să fie majorat cu o sumă considerabilă, într-o perioadă în care bani pentru salariile profesorilor nu se găsesc, ca să nu mai vorbim despre situația pensionarilor.
De-a lungul mandatelor sale, președintele Klaus Iohannis și Administrația Prezidențială au dovedit o gestionare deficitară a banului public, aruncând sume importante de bani pentru vizitele de lux ale acestuia, bani care puteau fi direcționați către investiții de care românii au nevoie.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor