Are șanse Robert Glință să câștige Olimpiada din Tokyo?

Postat de pe 19 iulie 2021

Autor: Iris Drăghicescu

În cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderatorul Cozmin Gușă și invitatul său, Carmen Tocală, fostă jucătoare română de baschet, au discutat despre posibilitate de câștig a înotătorului Robert Glință.

„M-am bucurat de performanțele acestea din înot. Dar, nu am cum să nu fiu circumspect.”

„Șanse are fiecare sportiv, dar care este părerea ta? Părerea mea este că nu vom putea avea rezultate la înot. Știu cât de mare este competiția la înot acolo. Vin marile puteri, pregătite pentru Olimpiadă, industriile înotului mondial. Ca să fim realiști, avem niște rezultate, dar ne putem aștepta la vreo medalie la Tokyo?”, a întrebat Cozmin Gușă.

Carmen Tocală a răspuns: „L-am urmărit în toată perioada pe Glință cu mult interes. S-a întors din Statele Unite având ceva probleme de încredere în sine și a luptat foarte mult pentru a reveni în bazin, pentru a reveni la performanță. Are o echipă, un colectiv tehnic foarte bine închegat în jurul lui.”

„Timpii lui Glință sunt excepționali. Nu ne referim numai la rezultat, nu ne referim numai la medalia de aur. Vedem timpul în care el a stabilit un record mondial, vedem rata lui de progres.”

„Ce nu știm este ce au făcut ceilalți sportivi în această perioadă de restricții. Noi am avut o perioadă în care am stat în casă, am avut antrenamente individuale. Nu știm competiția și competitorii noștri în ce măsură s-au pregătit, cum s-au pregătit și cum pot face față psihic unei competiții majore.”

Carmen Tocală este de părere că: „Glință ar putea scoate un rezultat de excepție.”

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, cu Cozmin Gușă, este difuzată pe frecvența 96,9 MHz, de luni până joi și poate fi găsită integral pe YouTube sau Facebook la Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background