Angela Gheorghiu atentează la libertatea de exprimare Gold FM dintr-un impuls stalinist. Youtube blocat, echipa Gold FM reactioneaza.

Postat de pe 8 octombrie 2021

După 3 raportări consecutive ale doamnei Angela Gheorghiu împotriva radio Gold FM intr-un interval de câteva ore, contul Youtube aferent radioului a fost blocat. După cum puteți vedea in imaginea de mai jos, temeiul raportării este violarea drepturilor de proprietate intelectuala. Evident, proprietatea intelectuala a artistei -muzica- nu a fost in niciun fel violata întrucât nu a fost folosita in cadrul video urilor.

Faptul ca Youtube ne anunța motivul închiderii contului ne indica in mod clar faptul ca motivul real este in alta parte. In mod cert conținutul produs de radio deranjează anumite persoane sau entități, iar plângerile repetate ale doamnei Gheorghiu au fost folosite ca un paravan pentru îngrădirea libertății de exprimare a postului.

Momentan facem demersuri pentru a afla daca într-adevăr, dumneaei a întreprins cu adevărat demersul de blocare a canalului Youtube sau nu? De ce avem bănuiala ca alte interese sunt in spatele blocării contului? Pentru ca daca am atentat la copyright ul doamnei Gheorghiu, soluționarea problemei se găsește in instanțele de drept civil, si nu prin suprimarea libertății de exprimare a unui post de radio.

Mai jos, va prezentam e-mailul trimis către Youtube de echipa Gold FM:

„Draga Youtube,

Va rugam sa verificați dezactivarea contului Radio Gold Fm, pe care noi o consideram abuziva, din următoarele motive:

1. In cadrul video urilor raportate de doamna Angela Gheorghiu, nu am încălcat nici o politica a Youtube. Subliniem că autorizarea funcționării Youtube în România implică obligația ca toate politicile acestuia să fie conforme cu ordinea Constituțională română. Or, aceasta garantează dreptul la libera exprimare și interzice cenzura, indiferent cine ar dori să o practice.

2. Canalul nostru aparține unui radio licențiat in FM in Romania si se ocupa eminamente de știri. Consiliul National al Audiovizualului nu a avut nicio reacție împotriva știrii emise in cadrul video urilor raportate de doamna Angela Gheorghiu.

3. Știrea din cadrul video urilor raportate este despre o persoana publica, si ca atare legea Românească, precum și, de altfel, legile tuturor democrațiilor euro-atlantice, ne permite sa producem știri despre dumneaei.

4. Temeiul dezactivării contului – copyright strikes – este total neîntemeiat si astfel nevalid. Chiar dacă ar exista probleme legate de copyright sau de eventuale încălcări ale unor drepturi patrimoniale ori personal nepatrimoniale ale dnei Gheorghiu, acestea se rezolvă de către instanțele judecătorești de drept civil, iar nu de către Youtube. Într-un stat de drept, repararea drepturilor încălcate este realizată de autoritatea judecătorească, iar nu de persoanele de drept privat.

Mai jos va atașam video urile raportate. Va rugam sa verificați cat mai repede si astfel sa soluționați aceste raportări abuzive. Vă rugăm, de asemenea, să ne precizați dacă Dna Angela Gheorghiu a solicitat în mod formal desființarea contului nostru..

Cu stima,

Andrei Gusa

Gold FM 96,9 FM

https://drive.radiogoldfm.ro/s/Wkej2naHrA8N4H8

https://drive.radiogoldfm.ro/s/YLyGKSEoXCGinNT

https://drive.radiogoldfm.ro/s/2kyQrqbpCQ8ZXRw


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background