Anca Alexandrescu și echipa Realitatea PLUS, cenzurate pe Podul de la Brăila

Postat de pe 2 noiembrie 2023

Anca Alexandrescu și echipa Realitatea PLUS, cenzurate pe Podul de la Brăila – Ce nereguli ascund – Cenzură fără precedent pe podul lego al lui Grindeanu

Situație fără precedent. Anca Alexandrescu, realizator Culisele statului paralel, a descins joi pe Podul de la Brăila, care a crăpat la scurt timp după inaugurarea din vară. Însă echipa Realitatea TV nu a fost lăsată să transmită în direct de pe pod. Iar motivul Companiei de Drumuri este de-a dreptul halucinant: Este nevoie de instructaj pentru jurnaliști, scrie realitatea.net. 

Realizatoarea emisiunii Culisele statului paralel – Anca Alexandrescu a prezentat în exclusivitate primele imagini de la Podul de la Brăila care a crăpat la puțin timp de la inaugurarea cu fast din vara acestui an, pe 6 iulie. Anca Alexandrescu a explicat și de ce echipa Realitatea PLUS a fost cenzurată și nu a fost lăsată să filmeze pe pod.

„Am făcut câteva fotografii, e o întreagă epopee. Am trimis invitație la CNAIR, directorului general Cristian Pistol, dar și pentru firma constructoare. Am anunțat că vom transmite azi, iar reprezentanții firmei constructoare au răspuns că nu pot fi prezenți. Cei de la CNAIR nu ne răspunseseră. Ne-au zis că nu poate veni dl Pistol dar va veni dl Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt de la CNAIR. (…) Chiar dacă au strâns majoritatea șuruburilor de pe pod, tot am mai găsit câteva… Este încă o încercare a lui Grindeanu și CNAIR să acopere neregulile. Am apucat să văd și o parte din fisurile din locurile de ancoraj. Este șantier și numai cu acordul CNAIR se poate filma. Practic nu am voie să filmez pe Podul de la Brăila. A fost o încercare de a strica această emisiune încă de ieri. Invitasem un reprezentant de la CNAIR, ultimul covor asfaltic a fost reparat știind că venim noi aici. Solicit public ministrului Grindeanu să facă public raportul privind Podul de la Brăila”, a transmis Anca Alexandrescu de pe Podul de la Brăila.

Podul de la Brăila a fost inaugurat cu restricții pe 6 iulie: viteză de 80 km/oră, pietonii și bicicliștii nu au permis pe pod, deși există două benzi speciale pentru ei. În plus, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și cei de la CNAIR precizau atunci că restricțiile de circulație pe timpul nopții vor fi ridicate începând din luna noiembrie.

Potrivit unei analize oficiale, proiectul uriaș de infrastructură cu bani europeni are infiltrații la structura de rezistență, iar repararea acestor deficiențe ar putea pune în pericol toată structura construcției. Anunțul vine în condițiile în care, la patru luni de la inaugurare, podul a avut numeroase probleme și nu este nici în prezent operațional în totalitate. Realitatea Plus a încercat să obțină o reacție din partea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar nu a reușit.

„Dacă citim raportul privind neregulile, mie mi se pare că cei care s-au ocupat de proiect sunt pușcăriabili. Date sunt din martie 2023 și arată foarte clar că au lăsat constructorul să-și facă de cap, cum a vrut, fără niciun fel de suport tehnic, mai mult, CNAIR a plătit zeci de milioane de euro, deși lucrările erau neconforme si ar pute în pericol chiar siguranța construcției. Sper că Sorin Grindeanu a primit mesajul nostru, este bine-venită intervenția sa în emisiune, dar nu mai accept să își pună consilierii,” a afirmat Anca Alexandrescu.

Jurnalista a prezentat în exclusivitate documentul intitulat „Raportul de opinie 2″, întocmit de Serviciul de asistență tehnică pentru proiecte, în numele beneficiarului – CNAIR. Documentul arată, pagină cu pagină și punct cu punct, nereguli grave privind executarea lucrării, modificările făcute din mers și întrâzierile permanente, dar achitate de CNAIR. La data emisterii raportului, martie 2023, se atragea atenția că o serie de nereguli grave semnalate nu au fost remediate.

„Proiectul tehnic de execuție NU CORESPUNDE, se bazează pe un studiu GEOTEHNIC NECORESPUNZĂTOR. Și dacă îți construiești o casă, raportul geotehnic este esențial. Mai mult, se mai spune că antreprenorul nu a respectat procedurile de modificare, iar soluțiile propuse nu sunt verificate de specialiști atestați.”, a afirmat Anca Alexandrescu.

Raportul care semnalează gravele deficiențe pe toate planurile sugerează că antreprenorul ar trebui tras la răspundere și obligat să returneze bani pe care i-a primit deși soluțiile sale nu erau avizate de persoane avizate, iar întârzierile îi sunt imputabile.

„Se observă că antreprenorul modifică continuu proiectul și modalitatea de execuție, iar CNAR aviza orice, ba mai și plătea. Cum să construiești un pod în felul ăsta. Înțeleg să faci așa ceva la un un pod mic, ca la Ionel Arsene, dar podul peste Dunăre, de la Brăila?” a mai afirmat realizatoare emisiunii Culisele Statului Paralel.

Anca Alexandrescu a precizat la acel moment că va trimite raportul privind neregulile de la podul peste Dunăre de la Brăila atât DNA, cât și Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi.

sursă: https://ecopolitic.ro/anca-alexandrescu-si-echipa-realitatea-plus-cenzurate-pe-podul-de-la-braila-ce-nereguli-ascund-cenzura-fara-precedent-pe-podul-lego-al-lui-grindeanu/


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background