Amendă uluitoare pentru glume proaste pe net. Urmează legea controlului psihiatric la candidați?

Postat de pe 27 iunie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, Iosefina Pascal a dezvăluit care sunt ultimele măsuri aberante pe care vrea să le impună Parlamentul României.  

Robert Cazanciuc a propus ca cei care distribuie deep fake-uri (poze sau videoclipuri care sunt editate în așa fel încât să imite și să caricaturizeze o persoană publică) să primească o amendă între 10.000 și 200.000 de lei. Apar, însă, o serie de probleme grave cu privire la aplicarea acestei sancțiuni. Se poate întâmpla ca mii de persoane să distribuie un astfel de conținut care a ajuns viral pe Internet. Ce se întâmplă în astfel de cazuri? Primesc amendă mii de oameni? Și cum se face departajarea? Apoi, ce se întâmplă dacă videoclipul pe care acești fact checkeri îl consideră fals se dovedește a fi real?

De cele mai multe ori aceste videoclipuri editate se folosesc fie cu scopul de a face divertisment, fie pentru a escroca cetățenii, caz în care există prevederi în Codul Penal care se pot folosi pentru a-i sancționa pe cei care comit astfel de fapte.

După evenimentele de ieri din Parlamentul României, unde Diana Șoșoacă a făcut scandal, s-a schimbat regulamentul la Camera Deputaților pentru a stopa declanșarea unor scandaluri similare în viitor. E paradoxal totuși că Diana Șoșoacă este cenzurată pe toate posturile de televiziune, nu îi este alocat spațiu de emisie, dar aceleași televiziuni emit știri și vorbesc despre ea non-stop după ce are o manifestare de acest tip prin Parlament, neconștientizând că astfel, de fapt, o promovează. Este bizar și că pentru abaterile unui singur om s-a schimbat regulamentul întregului for politic.

„În curând se vor da amenzi pentru ‘delict de opinie’, pentru că nu ai cugetat conform narativului oficial pe anumite teme. Și-așa acum dacă participi la un protest ești pasibil de pușcărie, pentru că ‘lezezi demnitatea publică a vreunui politician’. După faza cu Șoșoacă, s-a hotărât introducerea controlului psihiatric la candidați”, a încheiat indignată Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background