Alexa: Trump a avut un exces comportamental legat de Zelensky, care-l va costa mult!
Postat de Gold FM Radio pe 20 februarie 2025
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a analizat meciul de șah dintre Putin și Trump în care, deși rusul a mutat cu negrele, acum deține un mare avantaj pe teren.
Întotdeauna în istorie, mesajele președinților de state au fost diplomatice și voalate. Acum, Donald Trump i-a aplicat lui Zelenski o lovitură de baros direct în creștet, fără să se abțină de la comentarii acide la adresa liderului ucrainean. Probabil aceste declarații ale președintelui american au reprezentat și un soi de răzbunare pe Zelenski, care l-a păcălit pe republican la alegerile precedente, atunci când acesta era foarte aproape să dezvăluie corupția familiei Biden, dar a fost tras pe sfoară de ucraineni. Mai multe decât atât, reacția lui Trump vine după ce, în ultimele săptămâni, Zelenski și-a permis să critice America și să se smiorcăie pentru că Ucraina nu este suficient de bine sprijinită în război, lucruri care l-au enervat pe președintele republican. Afirmațiile lui Trump ar trebui să-l îngrozească pe Zelenski, pentru că liderul american, practic, demonstrează că poate oricând să predea Ucraina Rusiei.
Deși mesajul lui Trump este justificat, jurnalistul Liviu Alexa consideră că este, totuși, nociv și nefericit din punct de vedere al contextului, pentru că la o politică de un asemenea nivel este totuși nepermis să emiți într-un astfel de mod. Faptul că Trump începe, încetul cu încetul, să se înconjoare și de oameni cu adevărat profesioniști, cum sunt Kash Patel și John Ratcliffe, va eleva nivelul politicii americane și va avea un efect important și asupra Europei și României. Relația lui Trump cu Elon Musk este una nocivă, consideră Alexa.
Rușii vor face toate eforturile posibile pentru a „stoarce” cât mai multe avantaje în favoarea lor din aceste negocieri în desfășurare. Interesul lor principal este controlul asupra Europei, în special a părții de est. Există riscul ca parteneriatul româno-american să fie suspendat cel puțin temporar, deși americanii au nevoie în continuare de România, mai ales pentru poziția sa geostrategică importantă.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro