Adrian Axinia, deputat AUR: ”Coaliția PSD – PNL nu mai are nicio legătură cu românii, scopul ei fiind doar să dea satisfacție capitalelor străine”

Postat de pe 12 martie 2024

Primul loc pe lista comună de candidați pentru Parlamentul European a PSD – PNL va fi Ramona Chiriac, șefa Delegației Comisiei Europene la București, sau mai pe scurt, ambasadoarea UE în România.

Cum să credem că Ramona Chiriac îi va reprezenta pe români în Parlamentul European, când ea trebuie să asculte de șefa ei, Ursula von der Leyen, care a numit-o în funcție la București?

Semnalul trimis în societate de către PSD – PNL este foarte prost și nedemocratic.

Oare românii nu au voie să aibă reprezentanți demni la Bruxelles, care să le apere lor interesele?

Din informațiile noastre, pe lista PSD – PNL mai sunt candidați impuși de PPE, adică de Germania, printre care Siegfried Mureșan și Adina Vălean. La fel ca si Ramona Chiriac, ei nu îi vor reprezenta pe români în Parlamentul European, ci pe șefii lor de la Bruxelles.

Acesta este mecanismul prin care România a fost lăsată fără reprezentare națională la Bruxelles. De aceea fermierii noștri au subvențiile cele mai mici din Europa, transportatorii români sunt discriminați si România își doboară termocentralele pe cărbune în timp ce Germania le redeschide.

Așa nu se mai poate!

Singura forță care îi va reprezenta pe români la Bruxelles si care se va bate pentru interesele lor este Alianța pentru Unirea Românilor – AUR!


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background