„Adevăratul proces de negociere cu Rusia acum va începe” – Ștefan Popescu, la GOLD FM

Postat de pe 22 februarie 2022

Autor: Adrian Lambru

Analistul geo-politic Ștefan Popescu a declarat la emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Până acum am avut parte doar de un schimb de păreri și de poziții, însă acum va începe procesul de negociere cu adevărat”.

Pe fondul situației tensionate dintre Rusia și Ucraina, președintele francez Emannuel Macron a afirmat în cadrul Acordul Minsk II că înțelegerea prin care se înceta focul, înțelegeri încheiate în 2015 între Kiev și Moscova, oferă o „cale” spre pace. În urma discuțiilor cu Vladimir Putin și Volodymyr Zelenskyy, Macron a declarat că Acordul Minsk II din 21 februarie, care a avut ca scop încheierea războiului din estul Ucrainei, este „singura cale pe care se poate construi pacea”.

Ștefan Popescu nu împărtășește opinia conform căreia teritoriul Ucrainei va fi invadat de către trupele rusești. Acesta este de părere că în acest moment, Federația Rusă a dorit să fie în poziție de forță în perspectiva noilor negocieri ce ar urma să aibă loc între aceasta, Ucraina și puterile occidentale.  

„Președintele Vladimir Putin a trimis un mesaj clar în timpul Acordului Minsk II” – susține analistul geo-politic. „Ni s-a expus o strategie foarte clară din care se observă următorul lucru: negarea statalității Ucrainei este doar o etapă din cadrul unui proces mai lung. Acesta va reprezenta o federalizare mai amplă a teritoriului ucrainean și că acesta nu se afla în aria economică și securitară occidentală”.

Novo-Rusia și actorul din umbă

Acest plan al Federației Ruse ar cuprinde o strategie și un program prin care nu va lăsa pe nimeni să se atingă de baza lor teritorială. Ștefan Popescu numeștea această zonă Novo-Rusia, adică un spațiu ce s-ar întinde până la Bugeac (un teritoriu din Republica Moldova situat la granița de sud-est) și Odessa (o zonă litorală a Ucrainei cu deschidere la Marea Neagră).

„Crdeam că secolul al XIX-lea și raporturile sale de forță au dispărut, însă realitatea e alta” – observă Ștefan Popescu. „O atenție mare trebuie acordată unui actor din umbă care se uită cuminte, dar atent, pe numele său China. Aceasta trage concluziile necesare și a învățat foarte mult în ceea ce va face în mările de proximitate”.

Au exagerat statele care și-au retras personalul din ambasadele din Ucraina?

Analistul geo-politic este convins că atât la Washington, D.C., cât și la Londra s-ar fi știu exact că ambasadele lor din Ucraina nu aveau niciodată posibilitatea să fie atinse de vreun tip de rachete. Lucrurile acestea nu au cum să se întâmple, nu sunt lăsate la voie întâmplării – a adăugat Ștefan Popescu. Aceste țări au declarat că vor să ajute Ucrina în această situație tensionată, dar uite că fac astfel de anunțuri.

Țările care au anunțat că-și retrag personalul din ambasadele de la Kiev ar fi venit astfel mai mult în ajutorul Rusiei. Ucrainieni ar fi fost împinși astfel să conștientizeze faptul că trebuie trebuie să negocieze cu Rusia și să accepte condițiile acesteia privind federalizarea.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.

sursă photo: Bogdan LECCA, via avocatura.com


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background