Agricultura românească și relația problematică cu statul
Postat de Gold FM Radio pe 16 iunie 2022
Autor: Adrian Lambru
Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Sprijinim agricultura Ucrainei, dar pe cea a României mai puțin. Sunt numeroși tineri care vor să înceapă o afacere în acest domeniu, însă statul nu-i ajută”.
Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, susține că nu ar mai trebui investite fonsuri europene pentru anumite categorii în această sferă de activitate. Acest anunț vine într-o perioadă în care, la nivel global, se vorbește despre incapacitatea Ucrainei de a exporta grâne, existând un semnificabil deficit pe această piață. În acest caz, România ar fi trebuit să accorde o importanță domeniului agriculturii, fiind o reală oprtunitate de creștere economică, nu să îngreuneze mersul lucrurilor, este de părere Iosefina Pascal.
„Ne aflăm într-o situație excepțională în momentul de față pentru agricultorii din România” – a adăugat aceasta. „După doi ani de pandemie, după luni bune și lungi de secetă care au pus pe butuci culturile, siguranța alimentară a României ar trebui să fie un subiect gestionat cu foarte multă atenție și îngrijorare”.
Taxe și impozite. Agricultori și corporatiști
Tot recent, s-a pus problema eliminării prevederii conform căreia oamenii ce activează în domeniul agriculturii să nu plătească taxe și impozite. Coaliția ar urma să scadă plafonul până la care salariile angajaților din sectorul contrucțiilor, agriculturii și industriei alimentare sunt scutite de impozit și contribuții, de la 30.000 de lei, în prezent, la 15.000 de lei.
Aceste taxe ar veni, în prezent, peste creșterea prețurilor de producție, ceea nu ar facilita creșterea economică și dezvoltarea sistemului agricol. Iosefina Pascal consideră că: „Este o inepție să faci așa ceva acum! Să ne gândim după aceea ce creșteri de prețuri vor fi iar pe piață. Nici cei din domeniul IT nu plătesc taxe și impozite, iar aceștia pare că o duc destul de bine. De ce nu li se impozitează lor veniturile?”
Ce spune Uniunea Europeană?
S-ar părea că nici Uniunea Europeană nu ar avea vești prea bune. Aceștia au anunțat că țările membre trebuie să reducă numărul de bovine pentru a reduce numărul emisiilor de metan din atmosferă. Procentul de reducere propus de UE este de 30% din numărul de bovine crescute pe teritoriul unui stat ce face parte din bloc.
„Acum avem carne de laborator, nu este nicio problemă” – observă jurnalista GOLD FM. „La fel cum avem aceste legume și fructe modificate genetic pentru a rezista în tot felul de condiții. La noi, statul român face poteră cu agricultorii într-o situație de maximă criză. Mai important ar fi ca ministrul Chesnoiu să se pună la masă cu marile supermarketuri din România și să le pună să vândă mai multe produse românești”.
Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România și pe noua platformă goldtv.ro.