Cercul vicios al virusurilor
Postat de Gold FM Radio pe 24 mai 2022
Autor: Adrian Lambru
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a declarat în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n Căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, faptul că: „Variola Maimuței, precum pandemia de Covid-19, sunt produse de laborator. Acestea sunt lucruri scăpate din laboratoarele de cercetare ale acestor astfel de virusuri”.
Subiectul bolii Variolei Maimuței a început să ia amploare în ultimele zile în întreaga lume. Până în prezent, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că au fost confirmate 131 de cazuri de variola maimuței și alte 106 cazuri sunt suspecte. În Belgia a devenit carantinarea obligatorie timp de 21 de zile pentru persoanele infectate cu Variola Maimuței.
Sorin Roșca Stănescu atrage atenția asupra unei posibile implicări a forțelor armate în situația infectărilor cu această boală. Acesta susține că ar exista un interes pentru un eventual război biologic: „Acum rămâne de văzut dacă aceste armate vor să folosească Variola Maimuței pe post de armă sau și-au afirmat interesul în sensul de a o combate”.
Jurnalistul punctează crearea unei toxicități generale necesară pentru generarea de posibile noi pandemii la nivel global, pandemii din ce în ce mai periculoase pentru omenire. Cu toate acestea, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat marți, 24 mai, că focarul de Variola Maimuței este neobișnuit, dar poate fi „controlabil”. De asemenea, OMS este de părere că focarele din Europa și America de Nord nu vor aduce necesitatea unei vaccinări în la nivelul planetei. Măsurile privind o bună igienă și un comportament sexual sigur ar ajuta la controlul răspândirii acesteia, a declarat un înalt oficial al instituției.
„Suntem într-un cerc visios” – a adăugat jurnalistul. „Nu ne mai putem întoarce nici la medicina naturistă, tradițională din cauza suprapopulării oamenilor pe glob. Speranța de viață a crescut la nivelul planetei, iar remediile naturiste nu vor fi suficiente pentru a combate noile aceste probleme medicale provenite din laboratoarele moderne de cercetare. Chiar zilele acestea a fost prezentată la Organizația Națiunilor Unite (ONU n.r.) o anchetă a forțelor militare rusești potrivit căreia, în unele laboratoare biologice din Ucraina, armata americană face diverse experimente”.
Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.