Incendiul de la metrou – un posibil eveniment de PR #Arafat?

Postat de pe 24 mai 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Această mobilizare nu a fost foarte bine gândită. De unde știau Arafat și băieții că nu se va mai întâmpla și altceva concomitent în București? Ei bine, incendiul este posibil să fi fost prilejul perfect pentru începerea unei campanii de PR”.

În decursul dimineții de marți, 24 mai, un tren de metrou a fost blocat între stațiile Universitate și Piața Romană pentru că a întâmpinat o defecțiune tehnică ce s-a lăsat cu degajări de fum. Imediat, planul roșu a fost declanșat. A fost necesară intervenția pompierilor, care i-au evacuat pe oamenii din tren direct pe șine, i-au condus prin tunel și apoi i-au scos la suprafață. Zeci de autospeciale de intervenție, echipaje SMURD și ambulanțe au ajuns în zonă. În urma incidentului, 25 de călători au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar doi au ajuns la spital.

Iosefina Pascal este de părere că momentul în care a avut loc acest incendiu a fost favorabil pentru mai multe entități. Aceasta spune că ar trebui făcută o comparație între procedura de intervenție ce a avut loc la metrou și cum se acționează în mod normal. „A fost un prilej să aflăm și noi cine este prefectul capitalei, căci până acum nu știa nimeni, la câte personaje s-au tot perindat pe la această funcție” – menționează jurnalista.

#Arafat

La fața locului s-a prezentat și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). „Au fost persoane care au fost asistate de echipajele SMURD jos, înainte să iasă. Persoane care au fost expuse la fum, persoane cu atac de panică, și au fost echipe jos în metrou care le-au asistat inițial și le-au adus la punctul de triaj” – a specificat acesta.

Jurnalista GOLD FM susține că această mobilizare a echipelor de SMURD ar fi fost una nejustificată, căci, potrivit informațiilor oferite de instituție, toate autospecialele din capitală au fost solicitate la evenimentul de la metrou. „La fața locului s-au prezentat cinci unități mobile de terapie intensivă și un spital mobil. Această mobilizare nu a fost foarte bine gândită. De unde știau Arafat și băieții că nu se va mai întâmpla și altceva concomitent în București?”.

Ce se întâmplă în general?

Ar trebui să observăm acum intervențiile pe care le au DSU și SMURD în general, potrivit Iosefinei Pascal. De asemenea, aceasta amintește de cazul incendiului de la clubul Colectiv din 30 octombrie 2015. După acest eveniment, Raed Arafat declara că, printr-un proiect cu Banca Mondială, în România va fi construit o unitate specială pentru pacienții cu arsuri grave. La șase ani și jumătate, acest proiect se pare că ar fi rămas doar la stadiul de idee.

„Haideți să lăsăm puțin trecutul de-o parte, căci, din păcate, viețile acelor oameni decedați la Colectiv nu le mai poate aduce nimeni înapoi. Să vorbim despre evenimentele recente. Pe 14 mai a avut loc un incendiu la un bloc de zece etaje din Sectorul 5 al capitalei. A avut loc atunci o asemenea mobilizare în forță? Ei bine, nu! Pentru că, în general DSU și SMURD nu se mobilizează exemplar, iar exemplele pot fi nenumărate. Să urmărim acum următoarele intervenții și cum se vor petrece lucrurile” – declară Iosefina Pascal.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background