SRI poate proteja cibernetic România sau activează doar în Ucraina?

Postat de pe 4 mai 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Serviciul Român de Informații (SRI n.r.) asigură asistență Ucrainei, dar nu poate asigura siguranța informatică a propriei țări. Ori este un interes mai mare de a ajuta Ucraina în războiul hibrid pe care îl duce, ori SRI ne aburește”.

Problema securității cibernetice a ajuns în evidența publicului după ce în spațiul mediatic a apărut informația conform căreia hackeri ruși ar fi atacat mai multe site-uri din România. Printre acestea se numără site-ul Partidului Social Democrat (PSD, dar și a mai multor site-uri ale unor aeroporturi din țară.

Serviciul Român de Informații și BitDefender, o companie specializată în cyber-securitate, sunt două instituții ce se ocupă în prezent și cu asistența informațională și tehnologică a Ucrainei. În timp ce o agenție românească din mediul privat optează să vină în ajutorul altei țări, de ce SRI, o institiție de stat finanțată din bani publici, ar alege să se ocupe cu siguranța cibernetică a Ucrainei?

„Ar trebui să ne intereseze să ne ocupăm de securitatea noastră cibernetică, căci nu e de glumit cu asta” – susține Iosefina Pascal. „Doar în anii recenți, România a avut câteva episoade când a eșuat la acest capitol. Să ne aducem cum în pandemie ni s-a spus că Institutul Caraiman ar fi fost hack-uit. Atunci, s-a intervenit peste informațiile medicale private ale multor cetățeni care s-au trezit în acte pozitivi cu Covid-19 peste noapte”.

Tot în acest sens, jurnalista GOLD FM amintește de momentul când companii private au obținut contul și parola ale site-ului Ministerul Economiei și și-au acordat de unele singure împrumuturi. Probleme de securitate cibernetică au avut loc și în cadrul Primăriei Timișoara când în codul web putea vedea oricine contul și parola pe care le foloseau administratorii site-ului respectiv, iar bazele de date ale instituției puteau fi accesate.

„Poate SRI se ocupă mult mai bine de securitatea cibernetică a altei țări decât la noi, există și această posibilitate. Dar întrebarea este: la noi ce facem? Ori este un interes mai mare de a ajuta Ucraina în războiul hibrid pe care îl duce, ori Serviciul Român de Informații ne aburește cu securitatea informațională” – observă Iosefina Pascal.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background