Liviu Alexa despre PFIZER, căminele de bătrâni din Bihor și Viktor Bout
Postat de Gold FM Radio pe 2 iulie 2026
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a analizat scandalul ororilor din căminele de bătrâni din Bihor, mulți oameni din rețeaua Coldea fiind implicați, explicând dacă va fi de-ajuns pentru ca Bolojan să demisioneze/cedeze, dar a vorbit și despre semnificația amenințării venită din partea lui Viktor Bout, negustorul morții, care spune că Rusia trebuie să atace state NATO precum România, dar și despre decizia justiției ce nu recunoaște legitimitatea Congresului PNL-Bolojan, cum va fi influențat jocul de putere.
Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a fost notificată de Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene (Eurocontrol) cu privire la instituirea, marți, a unei măsuri asiguratorii-executorii de executare silită, inițiată de compania Pfizer, care a câștigat procesul privind achiziția de vaccinuri cu statul român. Suma este de peste 3,4 miliarde de lei, la care se adaugă cheltuieli de recuperare de 18,5 milioane de euro.
ROMATSA a transmis, oficial: “Notificarea vizează punerea în aplicare a obligațiilor care îi revin acestei organizații în calitate de terț poprit, conform procedurilor legale aplicabile, și privește sumele pe care EUROCONTROL le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigație aeriană de rută. În temeiul acestei notificări, Eurocontrol are obligația legală de a declara, în termen de 15 zile, sumele deținute sau datorate statului român și de a le indisponibiliza temporar, fiindu-i interzisă efectuarea de plăți către altă persoană decât solicitantul popririi, până la soluționarea litigiului”. Romatsa nu a fost parte în procesul dintre România și Pfizer, pierdut de guvern, care trebuie să plătească 600 de milioane de euro.
Faptul că o companie privată reușește, astfel, să „pună poprire” pe întregul stat român spune foarte multe despre slăbiciunile și neputința conducerii României. După ce România a pierdut în procesul cu PFIZER, în continuare nimeni nu este arestat dintre responsabili, dintre „cioclii plandemiei”. Abia acum, Ilie Bolojan anunță că guvernul va contesta, în Belgia, procedura de executare silită a ROMATSA, declanșată de Pfizer în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid. Premierul mai oferă și asigurări că regia va funcționa în continuare fără probleme. Pare că Ilie Bolojan este numitorul comun al tuturor necazurilor României din această perioadă.
De ce? Pentru că numele său apare, cumva, vehiculat și în cazul, care a șocat o țară întreagă, al azilelor groazei din Bihor, din „ograda” fostului primar Bolojan. Ilie Bolojan se face vinovat pentru că a acceptat tacit sau chiar complice toate neregulile extrem de grave din aceste azile, nu s-a îngrijit de DGASPC, care era în subordinea sa, și nu a luat nicio măsură după ce presa a făcut sesizări cu privire la casele de îngrijire coordonate de Pașca.
„În timpul celor două mandate ale lui Bolojan la șefia Consiliului Județean, DGASPC Bihor nu a realizat niciun control de fond capabil să blocheze activitatea rețelei Dumbrava.
Explicația rezidă în cinismul economic al modelului de management promovat: preluarea clandestină a sutelor de cazuri sociale grave de către Pașca degreva bugetul județean de cheltuieli masive pe care înființarea unor centre publice licențiate le-ar fi presupus.
Bolojan a ales să tacă și să mențină în funcție directori docili și vulnerabili precum Călin Puia tocmai pentru că acest haos controlat servea indicatorilor săi de eficiență financiară.
Da, prieteni, în spatele celor 401 morminte improvizate pe câmp se află nu doar lăcomia unui clan infracțional, ci și tăcerea calculată a lui Bolojan care a preferat să ignore o tragedie umană continuă pentru a-și proteja imaginea de reformator imaculat în drumul spre Palatul Victoria”, a demonstrat jurnalistul Liviu Alexa. Poate Ilie Bolojan ar vrea să demisioneze, dar este în continuare șantajat de Kovesi și Coldea.
E adevărat că scandalul a izbucnit atât de brusc tocmai pentru că, acum, se dorește eliminarea lui Ilie Bolojan, dar la fel de adevărat este că acest caz nu este lipsit de substanță și nu este unul fabricat, ci arată realitatea cruntă a exploatării unor oameni vulnerabili.
Decizia justiției ce nu recunoaște legitimitatea Congresului PNL-Bolojan
Liberalii au atacat în instanță organizarea Congresului PNL, iar justiția a anulat congresul. În urma acestei decizii în justiție, se poate înțelege că se anulează toate rezoluțiile congresului, inclusiv excluderea din partid a unor membri sau alte decizii ce privesc organizarea guvernării alături sau nu de anumite partide.
Semnificația amenințării venită din partea lui Viktor Bout, negustorul morții, care spune că Rusia trebuie să atace state NATO precum România
Liviu Alexa a reiterat faptul că Viktor Bout este un personaj extrem de important pentru Rusia, având în vedere eforturile pe care le-au făcut rușii pentru recuperarea sa. El apare astăzi ca un soi de al treilea comunicator al Rusiei, după Zaharova și Putin însuși, așa explicându-se apariția sa tocmai la Tucker Carlson în emisiune. Bout avertizează că Rusia s-ar putea să se sature de tot acest comportament ostil și să riposteze dur în fața nedreptăților ce-i sunt făcute și provocărilor ce-i sunt lansate.
În interviu, Bout avertizează că escaladarea războiului din Ucraina apropie lumea de un al treilea război mondial și sugerează că Rusia ar putea ajunge să lovească centre logistice NATO din Polonia, România și Germania, dacă presiunea militară continuă. Bout acuză Israelul de ipocrizie pentru sprijinul acordat regimului Zelensky, pe care îl consideră asociat cu naționalismul radical și antisemitismul istoric, invocând Azov și cultul Bandera. El afirmă că în Rusia există presiune pentru eliminarea fizică a liderilor de la Kiev, pe care îi numește parte a unui „cult satanic”, incompatibil cu Rusia ortodoxă, sugerând că războiul este unul civilizațional și religios. Bout avertizează și că o parte din armamentul occidental ajuns în Ucraina a fost deturnat către piața neagră și a ajuns în mâinile unor grupări periculoase din lume, ceea ce reprezintă o amenințare directă pentru Europa. În acest context, România (spre deosebire de Polonia, radicalizată împotriva Ucrainei și bine dotată militar) devine extrem de vulnerabilă, având în vedere că este o țintă directă a Rusiei, dar și în raza de acțiune a operațiunilor mizerabile ale Ucrainei, prin care aceasta încearcă potențarea sau extinderea conflictelor.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro