Donald Trump a anulat toate actele semnate de Joe Biden cu Autopen. Mii de grațieri sunt în pericol: de la familia Biden, Armată, până la Fauci

Postat de pe 3 decembrie 2025

Donald Trump a anunțat pe platforma de socializare Truth Social anularea tuturor actelor semnate de fostul președinte Joe Biden cu AUTOPEN. Președintele american își acuză predecesorul că a folosit mașinăria de semnat automat acte în mod neautorizat. 

Trump a adăugat că toate documentele, proclamațiile, ordinele executive, memorandumurile și contractele semnate cu AUTOPEN în timpul administrației prezidențiale anterioare vor fi considerate „nule”.

„Orice Documente, Proclamații, Ordine Executive, Memorandumuri sau Contracte, semnate prin Ordinul acum infamului și neautorizat „AUTOPEN”, în cadrul Administrației Joseph R. Biden Jr., sunt prin prezenta nule, neavenite și fără nicio altă vigoare sau efect.

Oricine primește „Grațieri”, „Comutări” sau orice alt Document Legal astfel semnat, vă rugăm să luați la cunoștință că respectivul Document a fost reziliat integral și complet și nu are niciun efect legal.

Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni!”

Joe Biden a acordat 80 de grațieri

Fostul președinte Joe Biden a acordat 80 de grațieri și 4.165 de comutări de pedepse: în total 4.245 de acte de grațiere. Este cel mai mare număr de persoane cărora li s-a acordat acte de clemență din partea vreunui președinte din istoria SUA.

Potrivit Fox News,  fostul președinte a semnat 160 de ordine executive. Trump acuză că 92% din documentele lui Biden au fost semnate cu AUTOPEN. Din cele 8% care au fost semnate de mână se află grațierea fiului său, Hunter Biden.

Biden, care și-a grațiat nu doar câțiva membri de familie, dar și foști colaboratori din administrația sa, precum Anthony Fauci și Mark Milley, a declarat:

„Națiunea noastră le datorează acestor funcționari publici o recunoștință pentru angajamentul lor neobosit.”

Fox News Digital a confirmat că lista posibilelor grațieri anulate nu îl include pe fiul fostului președinte Biden, Hunter. El ar fi avut parte de singura grațiere semnată de mână. New York Times a relatat că presupusa listă de grațieri anulate pentru că au fost semnate cu AUTOPEN îi include pe Dr. Anthony Fauci, generalul Mark Milley,  politiciana Liz Cheney și pe frații lui Joe Biden.

De la mediatizarea cazului, mulți americani și-au pus semne de întrebare în privința sănătății fostului președinte și dacă acesta era apt să conducă țara. Joe Biden și-a încheiat mandatul prezidențial la vârsta de 82 de ani,  în ianuarie anul acesta,  fiind până acum cel mai bătrân președinte din istoria SUA.

https://youtube.com/watch?v=LLq_mZDPUFw%3Fsi%3DXc2MsGV2y2oP9szb

Scandalul „Laptopul”

  • Robert Hunter Biden, fiul lui Joe Biden – grațiat toate pentru acele infracțiuni împotriva Statelor Unite pe care le-a comis sau le-ar fi putut comite sau la care a luat parte în perioada 1 ianuarie 2014 – 1 decembrie 2024, inclusiv, dar fără a se limita la, toate infracțiunile acuzate sau urmărite penal;

Între 2014 și 2019, Hunter Biden, de profesie avocat și om de afaceri, a fost consilier în compania ucraineană de gaz natural Burisma. După ce New York Times a publicat fotografii și fișiere din laptopul său pierdut, Hunter Biden a fost pus sub acuzare pentru deținere de arme în perioada când consuma droguri și pentru evaziune fiscală, fiind sub investigație federală încă din 2018.

Fiul cel mare al președintelui a pledat vinovat pentru acuzațiile fiscale. În decembrie 2024, tatăl său l-a grațiat pentru toate infracțiunile pe care le-a comis sau le-ar fi comis între 1 ianuarie 2014 și 1 decembrie 2024.

Familia Biden

  • Francisc W. Biden, fratele lui Joe Biden – grațiat pentru orice infracțiuni nonviolente împotriva Statelor Unite pe care le-ar fi putut comite sau la care ar fi putut lua parte în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 19 ianuarie 2025;
  • James B. Biden, fratele lui Joe Biden – grațiat pentru orice infracțiuni nonviolente împotriva Statelor Unite pe care le-ar fi putut comite sau la care ar fi putut lua parte în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 19 ianuarie 2025;
  • Valerie Biden Owens – sora lui Biden – grațiată pentru orice infracțiuni nonviolente împotriva Statelor Unite pe care le-ar fi putut comite sau la care ar fi putut lua parte în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 19 ianuarie 2025
  • Sara Jones Biden, cumnata lui Biden – grațiată pentru orice infracțiuni nonviolente împotriva Statelor Unite pe care le-ar fi putut comite sau la care ar fi putut lua parte în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 19 ianuarie 2025;
  • John T. Owens – cumnatul lui Joe Biden – grațiat pentru orice infracțiuni nonviolente împotriva Statelor Unite pe care le-ar fi putut comite sau la care ar fi putut lua parte în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 19 ianuarie 2025;

Familia lui Joe Biden (atunci vicepreședinte) ar fi reținut în mod ilegal o garanție de împrumut și ar fi luat mită pentru a presa Ucraina să-l demită pe procurorul general Viktor Șokin pentru a preveni o anchetă de corupție asupra companiei ucrainene de gaze Burisma și pentru a-l proteja pe fiul lui Joe Biden, Hunter.

Hunter Biden făcea parte din consiliul de administrație al Burisma. Ca parte a eforturilor depuse de Donald Trump care au dus la prima sa punere sub acuzare de către Camera Reprezentanților, informațiile u fost răspândite cu scopul de a lovi în reputația lui  Joe Biden și pentru a-i distruge șansele la alegerile prezidențiale din 2020.

Joe Biden, ca vicepreședinte la vremea respectivă,  a urmat indicațiile  Departamentului de Stat atunci când a presat Ucraina să-l demită pe procuror, care era considerat corupt și care nu reușea să eradice corupția ucraineană, în conformitate cu politica oficială și bipartizană a Statelor Unite, a Uniunii Europene, a Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional.

Un informator confidențial a declarat pentru FBI că proprietarul companiei Burisma a fost constrâns să plătească mită familiei Biden pentru a se asigura că Shokin a fost concediat. Informatorul a fost pus sub acuzare în 2024 pentru acuzația că ar fi fabricat povestea.

Sistemul medical

  • Anthony S. Fauci -grațiat pentru orice infracțiuni împotriva Statelor Unite pe care le-ar fi putut comite sau la care ar fi putut lua parte în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 19 ianuarie 2025;

Din 1984 până în 2022, Fauci a fost director al Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase. În timpul pandemiei de COVID-19, Anthony Fauci a fost sub președintele Donald Trump unul dintre membrii principali ai Grupului Operativ pentru Coronavirus al Casei Albe.

Sfaturile sale au fost frecvent contrazise de Trump, iar susținătorii președintelui republican au susținut că Fauci încerca să submineze politic candidatura la alegerile din 2020. În timpul administrației Biden, Fauci a fost unul dintre membrii principali ai Echipei de Răspuns la COVID-19 a Casei Albe și consilier medical șef al lui Biden.

„Permiteți-mi să fiu foarte clar: nu am comis nicio infracțiune și nu există motive posibile pentru vreo acuzație sau amenințare cu ancheta penală sau urmărirea penală la adresa mea”, a spus el la momentul grațierii sale de către Joe Biden.

Președintele Donald Trump i-a revocat anul acesta protecția pentru fostul înalt oficial din domeniul sănătății american. Fauci s-a confruntat cu amenințări cu moartea de când a gestionat combaterea pandemiei de COVID-19.

„Nu poți avea o echipă de securitate pentru tot restul vieții tale pentru că ai lucrat pentru guvern”, a declarat Trump reporterilor, când a fost întrebat despre decizia luată.

Armata SUA

  • Generalul în retragere Mark A. Milley, fostul șef al Statului Major al Armatei SUA – grațiat pentru orice infracțiuni împotriva Statelor Unite pe care le-ar fi putut comite sau la care ar fi putut lua parte în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 19 ianuarie 2025;

Potrivit The Guardian,  în 2024, Milley își exprima temerile că ar putea ajunge la Curtea Marțială dacă Trump câștigă alegerile prezidențiale. De-a lungul carierei sale militare, el a participat la marile operațiuni militare desfășurate de SUA în ultimii 36 de ani: Panama, Haiti, Bosnia și Herțegovina, Irak și Afganistan.

El a fost Șef de Stat Major din 2019 până în 2023. Între 2015 și 2019, a fost șef de stat major al Armatei SUA. În 2021, el a gestionat retragerea trupelor SUA din Afganistan, la momentul când talibanii au redobândit puterea după 20 de ani de război. El a denunțat invazia rusă a Ucrainei declanșată din februarie 2022, dar nu se știe exact ce rol a avut în ajutorarea Ucrainei.

Generalul Mark Milley le-a declarat membrilor Comisiei pentru Forțe Armate a Senatului că a întreținut două apeluri telefonice cu generalul chinez Li Zuocheng – unul pe 30 octombrie și altul pe 8 ianuarie, la doar două zile după ce susținătorii pro-Trump au luat cu asalt Capitoliul.

Milley s-a apărat, declarând că era datoria sa de a „dezamorsa acțiunile militare, de a gestiona crizele și de a preveni războiul dintre marile puteri înarmate cu arme nucleare”.

În septembrie 2023, Trump a declarat într-o postare pe Truth Social că apelul lui Milley către autoritățile chineze în urma atacului asupra Capitoliului Statelor Unite a fost „o infracțiune atât de gravă încât, în trecut, pedeapsa pentru așa ceva ar fi fost MOARTEA”.

Ca răspuns la amenințare, Milley a declarat: „Voi lua măsuri adecvate pentru a-mi asigura siguranța și siguranța familiei mele”.

De asemenea, l-a numit pe Trump „cea mai periculoasă persoană din toate timpurile” și un „fascist până în măduva oaselor”. Pe 19 ianuarie 2025, Biden a acordat grațieri preventive lui Milley și altor oficiali.

Comitetul pentru Investigarea Asaltul Capitoliului din 6 ianuarie 2021

Membrii Congresului care au făcut parte din Comitetul pentru Investigarea Atacului din 6 ianuarie asupra Capitoliului Statelor Unite, personalul Comitetului și ofițerii de poliție din cadrul Departamentului de Poliție Metropolitană din DC sau din cadrul Poliției Capitoliului SUA care au depus mărturie în fața Comitetului Selectiv – grațiați pentru orice infracțiuni împotriva Statelor Unite pe care le-ar fi putut comite sau la care ar fi putut lua parte în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 19 ianuarie 2025;

Din cadrul Comitetului au făcut parte:

  • Bennie Thompson, Președinte, Mississippi
  • Zoe Lofgren, California
  • Adam Schiff, California
  • Pete Aguilar, California
  • Stephanie Murphy, Florida
  • Jamie Raskin, Maryland
  • Elaine Luria, Virginia
  • Liz Cheney, Vicepreședinte, Wyoming (fiica fostului vicepreședinte Dick Cheney, decedat luna trecută)
  • Adam Kinzinger, Illinois

sursă: gandul.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background