Putin afirmă că planul SUA pentru Ucraina, „în varianta prezentată Moscovei”, poate sta la baza unui acord final de pace

Postat de pe 25 noiembrie 2025

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că propunerile elaborate de Statele Unite privind soluționarea conflictului din Ucraina ar putea sta la baza unui acord de pace cuprinzător. Anunțul a fost făcut de Kremlin după o convorbire telefonică între liderul rus și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

„Vladimir Putin a remarcat că propunerile americane, în forma în care ne-au fost prezentate, se înscriu în logica discuțiilor purtate la summitul ruso-american din Alaska și, în principiu, pot constitui fundamentul unui acord final de pace”, se arată într-un comunicatul oficial, transmis de Kremlin.

La rândul său, Erdogan și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini procesul de negociere și a reiterat că Turcia este pregătită să ofere în continuare platforma de la Istanbul pentru discuții directe între părți.

Planul de pace în 28 de puncte a devenit public pe 21 noiembrie, după o dezvăluire a publicației Axios. Versiunea inițială prevedea concesii teritoriale masive pentru Rusia, precum și interdicția ca Ucraina să adere vreodată la NATO, elemente respinse categoric de Kiev și de mai multe capitale europene.

După consultările de la Geneva, Washingtonul a anunțat un „cadru de pace actualizat și îmbunătățit”, dar elementele finale ale documentului nu au fost încă prezentate Rusiei.

Potrivit The Washington Post, planul ar urma să fie mai întâi parafat de Donald Trump și Volodimir Zelenski, iar abia apoi transmis oficial Moscovei. Financial Times notează că administrația americană speră ca Ucraina să îl semneze până la Ziua Recunoștinței (27 noiembrie).

Deocamdată, rămâne neclar dacă și în ce măsură Moscova va accepta modificările convenite la Geneva, un factor decisiv pentru orice progres real către un acord de pace.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova nu a primit de la Washington textul oficial al versiunii actualizate a planului de pace propus de SUA pentru Ucraina, rezultat al consultărilor dintre delegațiile americană și ucraineană desfășurate pe 23 noiembrie la Geneva.

sursă: ziua.md


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background