Marius Ghilezan și Liviu Man despre parlamentare și noul președinte
Postat de Gold FM Radio pe 2 decembrie 2024
Autor: Oana-Medeea Groza
Într-o ediție specială a emisiunii „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnaliștii Marius Ghilezan și Liviu Man au analizat alegerile parlamentare, cum se face noua guvernare și care e semnalul pentru turul 2 la prezidențiale, oferind explicații, concluzii, consecințe, perspective.
Marius Ghilezan a explicat că oamenii s-au enervat din cauza persecuțiilor la care a fost supus candidatul suveranist independent Călin Georgescu, motiv pentru care au dat un bonus electoral partidelor suveraniste înscrise în cursa parlamentară, în special AUR-ului. Mai mult decât atât, deși pare plauzibil un scenariu de coaliție de guvernare între PSD, PNL și UDMR, cel mai probabil Călin Georgescu va numi un premier din afara spectrului politic, cu vaste cunoștințe și relații în spațiul britanic și american. După alegerile parlamentare, principalul perdant a fost PNL-ul, care a obținut un scor de doar 12%. Al doilea pierzător în clasamentul lui Marius Ghilezan este Marcel Ciolacu, pentru că partidul său a obținut un scor ușor mai mare decât el, iar al treilea pierzător este generația care are acum 35-45 de ani, care preferă USR-ul și care a sperat degeaba în partidul globaliștilor, în timp ce generația de tineri între 18 și 35 de ani se arată preponderent suveranistă.
Liviu Man consideră că cea mai bună veste a zilei de ieri a fost reprezentată de ascensiunea partidelor suveraniste. Totuși, jurnalistul a atras atenția asupra partidului POT, nou apărut pe scena politică și destul de misterios în ceea ce privește direcția pe care o va adopta în viitorul Parlament. Liviu Man este de părere că suveranistul Călin Georgescu va fi demonizat prin orice mijloace posibile în timpul acestei săptămâni, iar structurile vor face tot ce le stă în putință să-l oprească, astfel că rezultatul turului al doilea nu este nicidecum sigur.
Au apărut în ultimele ore știri care se contrazic, unele spunând că, după renumărarea voturilor, Marcel Ciolacu ar fi urcat pe locul al doilea în clasamentul prezidențialelor, altele arătând că nu există nicio schimbare a clasamentului. Marius Ghilezan a dezvăluit că aceasta este o diversiune lansată din Vest. Indiferent de rezultatul renumărării voturilor, Călin Georgescu are cele mai mari șanse să câștige alegerile prezidențiale. Desigur că Elena Lasconi este un adversar mai comod pentru Georgescu decât Marcel Ciolacu.
Dacă Georgescu ajunge președinte, va avea posibilitatea să numească prim-ministru un om pe care îl preferă și care va obține majoritatea și aprobarea Parlamentului. Ideală ar fi o înțelegere între noul președinte și PSD, partidul care a obținut cel mai mare scor la parlamentare. Mai mult ca sigur, Călin Georgescu va dori să aleagă cu foarte mare atenție toți miniștrii, pentru a nu permite vreunuia să ocupe funcția fără să îl recomande experiența și priceperea. Guvernul Georgescu va fi unul de tip mozaicat, în încercarea de a aduce specialiștii în prim plan pentru reconstrucția și reindustrializarea țării. Un scenariu în care s-ar declanșa ample revolte, chiar cu victime, ar putea răsturna situația alegerilor și destabiliza turul al doilea al prezidențialelor.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro