Andrei Guşă: SUA se implică în alegerile din Republica Moldova. Urmează un parteneriat Mircea Geoană – Maia Sandu, năşit de Big Brother?

Postat de pe 18 octombrie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

Pe 20 octombrie 2024 au loc alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Și anul acesta scrutinul electoral se află sub incidența influențelor externe, atât din partea Rusiei, cât și din partea SUA. În emisiunea „Dincolo de propagandă” de la Radio Gold FM, Andrei Gușă a analizat interferențele în procesul electoral și șansele candidaților, în oglindă cu cei din România.

Maia Sandu acuză Rusia că se amestecă în alegerile prezidențiale, încercând să sugereze, totodată, că afinitatea unui procent mare din populație pentru Rusia este cauzată de propaganda rusească. Rusofilia în Republica Moldova este, mai degrabă, cauzată de niște „răni ale istoriei”, consideră Andrei Gușă, la care se adaugă degradarea accelerată a UE, care astăzi nu mai reprezintă un reper sau o aspirație pentru basarabeni. E limpede, însă, că americanii și Soros se implică în alegerile din Moldova cu sume mult mai mari decât Rusia.

Și Facebook se implică în alegerile din Moldova, cenzurând și încălcând dreptul la liberă exprimare. Meta a anunțat că a eliminat o serie de conturi false în Republica Moldova, care vizau vorbitorii de limbă rusă cu o campanie anti-europeană. La Chişinău, Inspectoratul Naţional de Investigaţii a declarat că a blocat 15 canale Telegram şi 95 de chatboţi care ofereau bani alegătorilor. Utilizatorilor li s-a spus că respectivele canale „încălcau legile locale” privind finanţarea partidelor politice. Autorităţile au urmărit conturi care se adresau susţinătorilor omului de afaceri fugar Ilan Şor – membri ai partidului interzis care îi poartă numele sau ai blocului electoral „Victoria” pe care acesta l-a înfiinţat de la Moscova, dar care nu a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală. Poliţia a declarat joi că a percheziţionat locuinţele liderilor legaţi de Şor, ca parte a unei anchete penale privind fraudarea alegerilor.

În România, având în vedere gafele pe bandă rulantă ale lui Ciolacu, la pachet cu scandalurile în care este implicat, și slaba candidatură și campanie a lui Nicolae Ciucă, cel mai probabil americanii îl vor sprijini pe Mircea Geoană pentru ca acesta să ajungă la vârful statului. Andrei Gușă consideră că, în final, se va face un soi de parteneriat Mircea Geoană – Maia Sandu, nășit de Big Brother.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background