Roxana Lușneac la Golden Hour cu Jessie: Cum ne afectează eclipsa de lună din 18 septembrie

Postat de pe 17 septembrie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, astrologul Roxana Lușneac Cioriceanu a explicat care vor fi efectele eclipsei de lună care va avea loc pe data de 18 septembrie 2024.

Eclipsele de toamnă aduc o încărcătură energetică spirituală foarte greoaie. Eclipsa parțială de lună de pe data de 18 septembrie va marca următoarele 6 luni, până la următoarea eclipsă, ce va avea loc în primăvara anului 2025. Eclipsa de lună de pe 18 septembrie va avea loc în zodia Pești, într-o constelație care simbolizează atât un om cu două fețe, cât și un pat de funeralii. Lecția pe care trebuie să o învățăm de această dată se referă la evenimentele negative ale trecutului, pe care trebuie să le lăsăm în urmă, căutând echilibrul emoțional. Energia eclipsei ne va învăța să facem diferența dintre a manifesta ceva ce ne dorim și a manifesta ceva de care avem nevoie cu adevărat. Manifestarea dorințelor trebuie să izvorască dintr-o bucurie personală pură și din nevoie, nu din ego și vanitate.

Eclipsa din luna octombrie poate declanșa apariția unor noi boli sau poate agrava anumite afecțiuni medicale deja existente, motiv pentru care astrologul Roxana Lușneac recomandă o mai mare grijă la sectorul sănătății, dar și la menținerea vibrației personale la o frecvență ridicată pentru a întări sistemul imunitar. Influența planetei Neptun va afecta sectorul meteorologiei, putând să apară dezastre naturale similare cu cele pe care le-a suferit Europa în ultimele zile. Conjuncția Lună-Neptun-Nod Nord scoate la iveală anumite înșelăciuni la care vom fi supuși.

Astrologul Roxana Lușneac a dezvăluit că astrograma României indică faptul că alegerile din România au fost deja aranjate. Astrologul a menționat o misterioasă figură în costum care este foarte bine plasată la nivel internațional și care are sprijin din partea Factorului Extern, spunând că ar putea influența grav alegerile din țară. „Sper să nu se adeverească teoria mea, pentru că altfel țara va fi vândută pe bucăți!”, a avertizat astrologul. Totuși, Roxana Lușneac a oferit o speranță românilor, spunând că toți cei care au greșit față de țară și popor vor plăti cu vârf și îndesat, primind pedeapsa divină.

Cum vor fi afectate zodiile de Eclipsa de Lună

Berbecii vor face schimbări în sectorul financiar. Începe o perioadă de reevaluare a lucrurilor pe care Berbecii le prețuiesc cu adevărat și a gestionării resurselor.

Taurii vor face schimbări în comunicare, învățare și relații. Le va fi afectat cercul social și pot afla informații care îi vor răni, motiv pentru care trebuie să-și creeze un spațiu al siguranței, în care să-și vindece durerile.

Gemenii se vor concentra pe casă, familie și fundații emoționale.

Racii vor fi mai creativi, dar și mai romantici. Își vor reevalua relațiile și își vor reexplora talentele.

Leii trebuie să aibă grijă la anumite obiceiuri alimentare sau de viață, pentru a-și întări sănătatea.

Fecioarele vor încheia anumite parteneriate și vor descoperi noi proiecte.

Balanțele vor regândi gestionarea resurselor în comun cu partenerul de viață. Se pot confrunta cu probleme legate de putere, control și vindecare psihologică profundă.

Scorpionii vor avea revelații legate de credință și spiritualitate.

Săgetătorii vor avea parte de schimbări în domeniul carierei.  

Capricornii vor schimba anumite aspecte în relațiile sociale. Își reevaluează obiectivele și triază partenerii cu care vor să se asocieze în viitoare proiecte.

Vărsătorii vor crește din punct de vedere spiritual și vor șterge anumite tipare subconștiente.

Peștii vor avea parte de o schimbare de imagine, fiind cei mai afectați de eclipsă. Își vor seta noi obiective personale și pot face inclusiv schimbări ce țin de aspectul fizic.

Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background