Ionescu: Dacă finala va fi Ciolacu-Ciucă, atunci vom avea 4 partide de tip “balama”: SOS, AUR, USR, UDMR

Postat de pe 11 septembrie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Iulian Ionescu a analizat contextul special al alegerilor parlamentare, polarizate prin rezultatul primului tur de prezidențiale, care sunt rezultatele previzibile în acest moment, cine va guverna și care partide sunt în pericol să nu mai acceadă în Parlament.

Există mai multe scenarii posibile pentru prezidențiale, ce vor influența și desfășurarea alegerilor parlamentare. Rețelele externe și rețelele de partid se vor mobiliza, ceea ce va rezulta într-o finală prezidențială între Marcel Ciolacu, din partea PSD, și Nicolae Ciucă, din partea PNL. În consecință, voturile de la parlamentare se vor polariza, iar partidele mici vor juca rolul de partide „balama”. În acest scenariu, SOS România ar putea să facă pragul parlamentar cu puțin noroc; AUR-ul va intra sigur în Parlament, dar cu un scor dezamăgitor pentru suveraniști; USR-ul și UDMR-ul vor intra și ele, tot pentru a le fi de folos giganților PSD și PNL. Forța Dreptei și PMP-ul nu se vor califica, dar PUSL-ul ar avea șanse să facă pragul parlamentar, în alianță cu PSD.

Dacă finala prezidențială va fi disputată între Marcel Ciolacu și Mircea Geoană, PNL-ul se va alinia în spatele lui Geoană pentru a învinge PSD-ul. În această variantă, liberalii vor avea un scor destul de confortabil, putând să treacă de 20% la parlamentare. Iar un ultim scenariu posibil, cel în care ar ajunge în turul 2 Diana Șoșoacă și Marcel Ciolacu, va face ca PNL-ul și USR-ul să-l susțină pe Ciolacu. În acest caz, AUR-ul va avea mari probleme la parlamentare, putând chiar să rateze pragul electoral necesar. PNL-ul va coborî la 15%, dar va intra în Parlament și USR, și UDMR. În acest scenariu, distribuția parlamentară va include: PSD-ul, SOS România, PNL-ul, UDMR-ul și USR-ul. AUR-ul a greșit că nu și-a lăsat nicio cale de comunicare cu Diana Șoșoacă și SOS România, ceea ce îl va costa scump într-un scenariu în care Șoșoacă ajunge în turul 2.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background