Severin: Șoșoacă va păți în Parlamentul European ceva similar cu Vadim Tudor pe vremuri, ignorare și izolare!
Postat de Gold FM Radio pe 14 iunie 2024
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, Adrian Severin a analizat rezultatul alegerilor din 9 iunie.
Odată cu alegerile europarlamentare de pe data de 9 iunie, s-a observat un avans al partidelor extremiste, dar, în același timp, a putut fi sesizată o menținere a controlului și a influenței de către partidele pro-europene. Partidele așa-zise pro-europene nu mai sunt astăzi cu adevărat pro-europene, ci pro-oligarhice, pro-imperiale și pro-hegemonice. Proiectul european se baza inițial pe: solidaritatea statelor-națiune membre ale Uniunii, încetarea concursului dintre națiuni și democrația transnațională. În această viziune, deși se consideră că partidele suveraniste ar fi extremiste și deci anti-europene, suveranismul nu se opune unionismului european sau federalismului.
Proiectul original al Uniunii Europene a avut drept arhitecți partidele de centru-dreapta, iar actualul PPE nu mai seamănă deloc cu partidul inițial și nu mai reprezintă valorile de atunci. Prima grijă a Ursulei von der Leyen pare a fi aruncarea Europei în război, în ciuda valorilor UE, care presupuneau apărarea și conservarea păcii între statele membre după războaiele mondiale sângeroase. Astăzi, Europa se apropie de declin în baza curentului cancel culture, în baza negării identității biologice a indivizilor, în baza anulării istoriei și a altor demersuri absurde. În contextul trecerii de la comunitate la colectivitate cu o identitate estompată, europenii devin mai ușor de manipulat și manevrat de către grupurile oligarhice de interese. Din aceste motive, alegerile de anul acesta au fost câștigate de partide care sunt, de fapt, anti-europene.
În România, singurul partid care poate fi considerat extremist este chiar… USR-ul, a subliniat Adrian Severin, demonstrând că acest partid promovează ideologia toxică woke și dominația minorităților. Atât USR-ul în plan național, cât și partidul Renew Europe în plan european au scăzut foarte mult față de anii precedenți, suferind o înfrângere la europarlamentare. AUR-ul și SOS România s-ar încadra mai degrabă în zona partidelor naționalist-populiste, a explicat Adrian Severin. Totuși, analistul consideră că europarlamentarii trimiși în PE de către suveraniști nu sunt pregătiți pentru a face față provocărilor și nivelului ridicat al dezbaterii din forurile europene.
„Pregătirea asta durează 10-15-20 de ani. Au domnii și doamnele de acolo un sistem de tocare a personalității celor care nu sunt pregătiți pentru a face față sistemelor și modului de viață de acolo, încât e ușor să fie anihilați sau liniștiți cei care în România s-au arătat foarte vocali, vizibili și eficienți. Corneliu Vadim Tudor, deși era activ, vizibil și într-o anumită măsură eficientă, nu a reușit să aibă o activitate de europarlamentar notabilă; și asta nu pentru că ar fi fost leneș, dar ceea ce merge în România nu merge în Parlamentul European. Multă lume se așteaptă că doamna Șoșoacă va face senzație în PE. Nu va face! Pentru că nu i se va da cuvântul. Când spui ceva ce nu place prezidiului, îți este tăiat microfonul imediat”, a evidențiat Adrian Severin. Analistul a atras atenția asupra regulamentelor foarte stricte din PE, arătând că nu vor putea politicienii români să aplice aceleași tactici ca în România. În PE se aplică sancțiuni pentru orice abatere, fie că este vorba de tăieri salariale, de interdicții de discurs pe o perioadă determinată sau de timpi de discurs reduși.
Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.