Marian Cucșa, președintele Partidului Republican din România: „Îi solicit rectorului Marilen Pirtea să îi retragă deîndată lui Florian Coldea dreptul de a mai profesa la UVT”

Postat de pe 27 mai 2024

Marian Cucșa, președintele Partidului Republican din România: „Îi solicit rectorului Marilen Pirtea să îi retragă deîndată lui Florian Coldea dreptul de a mai profesa la UVT”

Dosarul în care este cercetat sub control judiciar, pentru trafic de influență, fostul general SRI Florian Coldea, nu trebuie să rămână fără consecințe. Acuzațiile care i se aduc acestuia, care se adaugă celor privind manevrarea din spate a statului paralel din România în perioada binomului SRI-DNA, nu îl califică pe Florian Coldea să mai ocupe funcții publice în instituțiile de stat.

Tocmai de aceea îi solicit public rectorului Universității de Vest din Timișoara (UVT) Marilen Pirtea, deputat PNL, să îi retragă dreptul lui Florian Coldea de a mai profesa la această instituție și să prezinte natura relațiilor sale cu acesta. Așa cum l-a adus încă din 2018 să predea la Universitatea de Vest, la fel îi poate retrage acest drept acum.

De asemenea, îi solicit lui Nicolae Ciucă, președintele PNL, să iasă public și să comenteze relațiile politice ale lui Florian Coldea cu Marilen Pirtea.

Încă din momentul în care s-a aflat public că Florian Coldea, unul din capii binomului SRI-DNA, predă la UVT, am luat poziție și am criticat decizia unilaterală și complet inexplicabilă a lui Marilen Pirtea, deputat PNL și rector al UVT.

Așa cum am spus la acea vreme, Florian Coldea nu are ce anume să le predea tinerilor. Prezența acestuia în calitate de profesor la UVT reprezintă o jignire și la adresa Timișoarei, oraș simbol al libertății. Este inacceptabil ca un individ care a contribuit din plin la restrângerea drepturilor și libertăților să poată fi cadru didactic în Timișoara.

Acum când se dovedește cu subiect și predicat ceea ce am tot susținut de 8 ani în privința lui Florian Coldea, și anume că acest câmp tactic pe care l-a creat a distrus vieți, afaceri și inclusiv statul român, cu atât mai mult Florian Coldea nu are ce să caute să predea la o instituție de prestigiul UVT.

Florian Coldea este un pericol pentru siguranța României și pentru instituțiile statului. Acesta nu e un model pentru studenți, ci este un contraexemplu.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background