China și viața cetățenilor prin coduri QR
Postat de Gold FM Radio pe 4 octombrie 2022
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentatoarea Iosefina Pascal analizează mecanismele de control al populatiei.
“Viața oamenilor din China, după pandemie, este groaznică sub imperiul controlului total al codului QR”, afirmă jurnalista, subliniind caracterul inuman al măsurilor de acest fel, specifice regimului totalitar.
Străzile sunt împânzite de camere de supraveghere, la fel și magazinele și orice locuri publice în care nu poți avea acces decât scanând codul QR. Cetățenii primesc un punctaj în funcție de cât de docili sunt și astfel pot fi controlați de către autorități.
“Ce e mai trist este că se importă acest sistem și în alte zone din lume, iar în Europa și România preia forma identității digitale”, spune jurnalista.
Se încearcă o constrângere a oamenilor pentru a se conforma cu regulile impuse și cu un sistem absurd care le îngrădește aproape în totalitate libertatea. Nu se ține cont absolut deloc de faptul că se încalcă drepturile fundamentale ale omului, deși acestea sunt consfințite în Constituție.
„Situația este gravă”, concluzionează jurnalista, arătând că orice țară care implementează asemenea măsuri nu poate fi decât o dictatură și un stat care nu își respectă cetățenii. Dacă spre asta se îndreaptă așa-zisa lume modernă și dacă asta este ceea ce numim ‘progres‘… mai bine ne lipsim.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro