“Ziceam că am mingea și, dintr-o dată, a plecat de lângă mine” – Helmut Duckadam la GOLD FM

Postat de pe 26 ianuarie 2022

Autor: Valentin Andronescu

Helmut Duckadam a fost invitatul special al lui Gabi Safta, în cadrul emisiunii „Sport Report”.

În ce privește golul pe care Tavi Popescu l-a înscris în poarta celor de la CFR Cluj, fostul portar a declarat că: „A mai dat goluri așa, are această calitate.

Nu ai ce să reproșezi portarului. Distanța a fost destul de mare, dar traiectoria mingii și puterea au fost bune. Sunt execuții care îți reușesc, probabil că acest lucru îl exersează la antrenament.

Doar de la Hagi am luat un asemenea gol, de la vreo 35 de metri, pe colțul lung. Pe 23 august, n-o să uit niciodată. Ziceam că am mingea și, dintr-o dată, a plecat de lângă mine” – a mai adăugat eroul de la Sevilla.

Despre Edi Iordănescu, noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României

„Vă spun cu sinceritate, cu Edi nu am stat de vorbă față în față de pe vremea de când era secund la Steaua.

Am ținut cu Edi Iordănescu pentru că țin cu dreptatea. Rămân un tip cerebral, încerc să văd anumite treburi.

Mi-a plăcut de Edi că are o personalitate. Echipa națională și FCSB-ul aveau nevoie de un antrenor cu personalitate. Poate că din prea multă, nu a reușit să comunice cu Gigi Becali cum ar fi fost nevoie. Greșeala îi aparține lui Edi.

Această despărțire de FCSB mă face să spun că am tot respectul pentru Edi Iordănescu. A dat dovadă de demnitate fără să ia acei bani, pe care, probabil, îi merita” – a mai adăugat fostul portar.

Despre declarația lui Mihai Stoica făcută cu scopul de a-l ținti pe Iordănescu, Helmut Duckadam a specificat că: „Nu vreau un război cu Mihai Stoica. Nu am fost prieteni, n-o să fim niciodată, dar l-am respectat pentru cât fotbal știe. E o enciclopedie. Dar, nu mi-a plăcut afirmația lui, nu au fost fairplay acele cuvinte despre Edi Iordănescu. Are o anumită aroganță despre oameni, că el le știe pe toate și ceilalți nimic. Îmi asum.”

Despre Gigi Becali

Eroul de la Sevilla a precizat că are un respect deosebit față de Gigi Becali – „A avut un rol important în viața mea. Am spus că, în momentul în care plec de la FCSB, n-o să-l atac pe Becali niciodată. Am o viață liniștită, trebuie să-i mulțumesc pentru acest lucru”.

Despre cartea lui Helmut Duckadam

„Singura mea avere este numele meu pe care am reușit s-o fac în scurta mea perioadă de fotbalist.

Vreau să las ceva în urmă, iar această carte mă reprezintă. Este despre mine, despre familia mea, despre anii ’44 când am plecat în Austria, despre copilăria mea, despre fotbal și performanțele mele.

E o carte grea de citit, pe undeva, dar, dacă un copil va citi peste 10 ani această carte, își va da seama că nimic nu este imposibil” – a declarat Helmut Duckadam despre propria sa carte.

Fostul portar a spus că de 35 de ani ia aproximativ 20 de pastile zilnic.

„Am avut multe probleme de sănătate, am fost operat de 4 ori de menisc, am avut de 2 ori meningită. Se spune că după prima înnebunești, iar după cea de-a doua sigur nu scapi, iar eu am scăpat și de aceasta.

Am proteză la genunchiul stâng, dreptul așteaptă și el o proteză. Am trecut prin multe greutăți.

Era să-mi rup gâtul la înot. Eram la Mureș, pe mal. Băieții au pus un băț în doi bari să sărim peste el. Eu am sărit din scurt și m-am băgat cu capul în nisip”, a mai spus eroul de la Sevilla.

Duckadam a spus că a trimis cartea la o editură românească și că speră că până la sfârșitul anului va fi tradusă.

Emisiunea „Sport Report” se difuzează în fiecare zi, la Gold FM, de la ora 19 și este moderată de Gabi Safta. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de Facebook și Youtube ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background