Vladimir Zelenski începe să-și demită apropiații

Postat de pe 11 mai 2024

Autor: Marius Ghilezan

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a demis ieri pe șeful Administraţiei Securităţii Statului (echivalentul Serviciului de protecţie şi pază), departamentul responsabil cu protecția sa personală. În urmă cu două zile, doi dintre bodyguarzii săi au fost acuzați că au complotat pentru asasinarea lui. Serhiy Rud, șeful gărzilor de stat, a fost demis prin decret prezidențial. Încă nu a fost identificat niciun succesor, conform presei occidentale.

Tot ieri, Parlamentul Ucrainei a votat o moțiune de cenzură împotriva lui Oleksandr Kubrakov, vicepremierul responsabil de infrastructură și împotriva lui Mikola Solski, ministrul agriculturii. Aceștia vor fi demiși. Primul este acuzat că nu a reușit să construiască o linie maritimă de mărfuri prin Marea Neagră, cel de-al doilea, că s-a împroprietărit cu un teren al statului.

Parlamentul Ucrainei a votat, de asemenea, o nouă lege privind recrutarea tinerilor soldați, mărind cuantumul amenzilor pentru ce-i care se sustrag serviciului militar obligatoriu.

Un responsabil al guvernului slovac a declarat că numărul tinerilor incorporabili din Ucraina, care trec granița în Slovacia, s-a dublat anul acesta, față de anul precedent, informează the Guardian.

Slovacia a declarat joi că numărul bărbaților ucraineni de vârstă militară care fac traversări neregulate s-a dublat cu peste un an înainte de aplicarea noii legi de mobilizare. Serviciul de grăniceri a declarat că 338 de ucraineni au fost reținuți și eliberați în primele patru luni ale anului – față de 166, în aceeași perioadă din 2023.

sursă: newstand.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background