Vine pacea în Ucraina!Sau cum Zelensky-eroul va fi târnosit în Zelensky-renegatul

de Ciprian Purice

La Vilnius, Zelensky a primit vești proaste. Foarte proaste. Iar atacul asupra Podului Crimeii, operat de către serviciile secrete ucrainene, la doar câteva zile de la summit-ul NATO, pentru a încerca să abată atenția de la subiect, confirmă panica și disperarea de la Kiev, acolo unde lupta pentru așa-zisa libertate s-a transformat într-una de putere.
În capitala Estoniei, viteazul Zelensky a luat contact direct cu realitatea! Dură, cruntă, seacă și de sorginte americană. Care cum te urcă, așa te și coboară. Dacă la summit-ul NATO, Ucraina ar fi primit undă verde pentru o viitoare aderare, atunci am fi asistat la un upgrade al conflictului prin internaționalizarea oficială. Plus, sprijinul occidental ar fi devenit total, adică inclusiv avioane. Planul fiind deja pregătit, mai era necesară doar decizia. Care n-a mai venit! (Chiar și România se angajase să antreneze piloții pentru avioanele ce aveau să fie date Ucrainei de statele occidentale). Însă, la Vilnius, a învins realpolitik-ul, a învins rațiunea, iar în termeni de establishment american, a învins Pentagonul. Surclasând Departamentul de Stat infestat de doamna Nuland sau pe soroșiștii bine înfipți în Aripa de Vest a Casei Albe. A învins o rațiune care a reușit să convingă inclusiv statele NATO ale Europei de absurditatea acestui conflict extrem de periculos, nu neapărat din perspectiva modului în care a început, ci prin prisma evoluțiilor la care se poate ajunge, cu riscuri absolut catastrofale, dacă nimeni nu oprește această nebunie. Aș metaforiza evoluțiile recente prin două ziceri din popor. Prima: un nebun aruncă o piatră într-un lac și zece oameni sănătoși se chinuie să o scoată. Și a doua: dacă bufonul ajunge la palat, el nu devine rege, ci transformă palatul în circ.

Cuvinte cheie în 2024: pace, stabilitate, garanții de securitate
Așa stând lucrurile, brusc, de câteva săptămâni, a reapărut cuvântul „pace” în agenda publică internațională. „Garanții de securitate”, „negocieri de pace”, „convorbiri între diplomați”, sintagme complet eradicate din discursul public după 24 februarie 2022. Ca o notă de culoare, în niciunul dintre discursurile Ursulei von der Leyen, din ultimul an și jumătate, nu există alăturate cuvintele „pace” și „Ucraina”. Situație care se repetă la mulți alți lideri importanți occidentali. Ba chiar în punctele de emoție maximă construită în jurul conflictului din Ucraina, absurditatea căpătase forme paroxistice, încât oricine îndrăznea să sugereze ideea unor negocieri de pace, era instantaneu etichetat drept omul rușilor și cu consecințele aferente. În realitate, era primul semnal concret că acest conflict nu era despre Ucraina și ucraineni, despre Donbas sau Donețk. Ci despre faptul că Washington-ul își dorea foarte tare acest război. Unul care, probabil, să acopere sau să rezolve defecțiunile fundamentale, de existență, de sens ale establishment-ului american. Pe lângă SUA, întreaga lume occidentală și-a pus ochelari de cal, lăsându-se îndoctrinată de propaganda mainstream, în timp ce niciun lider politic european nu îndrăznea să se abată de la traseul dictat de peste Ocean.
Însă lumea nu este formată doar din Occident. Nici măcar nu mai este condusă doar de Occident. Iar în partea cealaltă a lumii, cea non-occidentală, conflictul din Ucraina pe cât de nesemnificativ, pe atât de unghiular a devenit în termeni de geopolitică. Reușind să aglutineze alianțe care, până ieri, păreau imposibile, adversari de decenii devenind noi parteneri. Și invers, parteneri consacrați au ajuns, într-o noapte, să se manifeste printr-o ostilitate publică.

„Boots on the ground” și extremism european

În această ordine de idei, era limpede că conflictul nu mai putea continua. Nu în forma actuală. Adică cea în care tinde către un conflict înghețat. Cu o Rusie care se instalează definitiv în regiunile ocupate, ba chiar cu posibilitatea anexării de noi teritorii, puțin câte puțin. Cu contraofensive extrem de costisitoare în vieți omenești și în armament, dar fără rezultate notabile. Cu un Zelensky, păstrat în funcție exclusiv prin ambiții personale transmise de la Washington, supraviețuind parazitar în fruntea unui regim militarizat și menținut la putere prin banii și armele pompate de Occident.
Însă, vin alegerile, vorba sociologului Mirel Palada! Nu doar în România, ci mai ales în SUA. Apoi în Germania. Sau în Marea Britanie. Și în mai toate statele occidentale care s-au aliniat slugarnic în siajul politicii externe americane. Ori dacă Rusia nu a putut fi înghesuită prin proxy, singura variantă mai era conflictul direct, asumat oficial „boots on the ground”, pe modelul Irak sau Afganistan. Însă Putin nu e Saddam. Și nici Rusia, Irak. Nu știe nimeni cine s-ar fi așezat de partea rușilor. Poate China. Poate Iran. Poate chiar întreg BRICS-ul sau chiar Arabia Saudită, vechiul partener al americanilor și noul prieten al rușilor. Niciunul din înțelepții planetei nu poate prognoza unde s-ar ajunge dacă nimeni nu oprește această nebunie. Și s-a oprit. La Vilnius! Pentru că evoluțiile sunt complet impredictibile și tendințele descurajatoare. Primele semnale din rândul societății sunt extrem de îngrijorătoare (Spania e cel mai recent). Pentru că n-aș vrea să omitem că Hitler a ajuns la putere câștigând alegerile. Mussolini, la fel. Franco, la fel. Legionarii lui Codreanu, la fel. Sigur că nu va mai fi ca atunci, dar fondul societal este aproape identic. Calitatea vieții scade accentuat, traiul devine din ce în ce mai scump, liderii politici par complet rupți de realitate, vânduți corporațiilor multinaționale sau cancelariilor globale. În acest context, angrenarea într-un conflict pe care foarte puțini dintre cetățenii occidentali îl înțeleg, dar îl simt deja în buzunare de peste un an, putea fi scânteia care ar fi aruncat întreg Occidentul într-un haos care să alimenteze tendințele extremiste. Pentru că extremiști nu dispar niciodată din politică, însă ei nu se aud când lumea o duce bine. Când lucrurile merg prost, vocea extremiștilor răsună mai tare ca rațiunea.

Dispare Zelensky
La momentul actual, relațiile dintre Moscova și Kiev sunt extrem de radicalizate, fiind anulate toate canalele de comunicare, inclusiv cele informale. Ambele capitale se mențin ferme pe poziție, respectiv cu cerințe imposibil de îndeplinit. Ori dacă niciunul nu vrea să cedeze, singura variantă pentru obținerea păcii este prin înlocuirea unuia dintre ei cu cineva care vrea să negocieze. Și cum Putin a supraviețuit nenumăratelor boli incurabile ce i-au fost atribuite și care i-au răpus, probabil, toate sosiile, singurul care poate fi scos din joc rămâne Zelensky. Care ar putea trage ceva învățăminte din evoluția sa aproape identică cu a altor preferați ai americanilor, propulsați la putere în diferite state din lumea a treia. În curând, propaganda mainstream va fi constatat că, de fapt, problema nu a fost între ucraineni și ruși, ci între regimul Zelensky, puternic instigat de către soroșiștii de la Washington și sistemul de putere al lui Putin, care se întinde și în Ucraina, în mod evident. Deci, aceeași presă occidentală care l-a ridicat la rangul de super-erou planetar pe Zelensky, va fi cea care îl va crucifica pentru că și-a aruncat țara în război. De la Zelensy-eroul la Zelensky-renegatul. (O informație dată pe surse în altermedia, enunță că sultanul Erdogan ar fi dispus să îi ofere un sanctuar lui Zelensky, variantă acceptată probabil și de americani).

Război și pace, de la o zi la alta
Toate aceste semnale le percepe și Kievul, care anunța deunăzi că „războiul s-a mutat pe teritoriul Rusiei”, odată cu atacul asupra unor clădiri civile din Moscova, apoi că va începe discuții cu statele G7 pentru garanții de securitate, respectiv negocieri de pace în Arabia Saudită. Haosul decizional de la Kiev nu mai este nicio noutate. Suceala bruscă, da. Pentru că veștile proaste debutate la Vilnius, probabil se țin lanț. Vălul se ridică, statele occidentale pare că se trezesc la realitate. O realitate pe care și Kievul a descoperit-o. Doar că e lugubră, pentru ei. Și va fi tot mai lugubră și tot mai cinică. Pentru că „garanțiile de securitate” despre care se tot discută nu sunt despre Ucraina, ci despre americani. Ele vin să atenueze dezastrul din politica externă a SUA, ale cărui efecte se simt tot mai pregnant. Nu vorbim doar de pierderea Ucrainei, însă relații internaționale cu beneficii uriașe pentru economia SUA, consolidate în zeci de ani de cooperare, au fost aruncate în aer în ultimul an și jumătate. Nu se știe cum se mai pot repara daunele produse în mandatul lui Joe Biden. Dar este posibil, pentru ca imaginea establishment-ului american să nu fie șifonată chiar de tot, ca Biden și cu toți soroșiștii lui să fie dați la lei. Și să aflăm că întreaga „operațiune Ucraina” a fost declanșată ca să fie acoperit și să se șteargă urmele uriașului scandal de corupție care planează asupra familiei prezidențiale. Pentru ca niciodată să nu aflăm adevărații vinovați.