UE vrea ca istoria „europeană” sa fie predată înaintea istoriei naționale!

O rezoluție privind „ conștientizarea istorică europeană  ” în miercuri, 17 ianuarie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind „ onștientizarea istorică europeană  ”. Un document în întregime ideologic, care își propune să pună „istoria europeană și supranațională” înaintea istoriilor naționale, scrie JDD

Parlamentul European nu are drept de inițiativă, dar poate propune rapoarte: își definește astfel poziția asupra unui subiect, fără impact politic major. Este exact ceea ce a vrut să facă deputatul cipriot din Partidul Muncitorilor Progresiști, Niyazi Kizilyürek, prezentând raportul său despre „conștiința istorică europeană”.

Adoptată la 17 ianuarie de Parlament, această rezoluție nu își ascunde ambițiile: „invită” de exemplu „statele membre să-și actualizeze programele de studii și metodele de predare existente pentru a transmite istoria europeană și mondială înaintea istoriei naționale”, pentru a „contesta stereotipuri și idei sacre ale istoriilor naționale”.

Istorie ale cărei „orori” trebuie explorate și pentru a promova o societate „incluzivă” întrucât „singura răscumpărare posibilă constă în abolirea reperelor naționale”. Raport care mai consideră că „șovinismul, stereotipurile sexiste, asimetriile de putere și inegalitățile structurale sunt adânc înrădăcinate în istoria europeană” și deplânge „absența unei abordări suficient de multiculturale și sensibile la gen în educația istoriei”.

Cu siguranță, recunoaște rezoluția, „preocuparea Uniunii de a-și spune istoria ex negativo riscă să alimenteze o concepție teleologică, simplistă și maniheistă a istoriei” care ar avea ca rezultat un „mit fondator negativ”. Înțelegându-se că istoria europeană poate fi rezumată astfel: colonialism, fascism, nazism și comunism.

Măreția civilizației europene este menționată o singură dată: „Parlamentarii încurajează statele membre să-și intensifice eforturile de identificare și protejare a locurilor de memorie democratică, în special a celor legate de grupurile subreprezentate” Minoritățile trebuie să fie prezente și totul trebuie să fie democratic. Fără a fi național.
Și numele raportorului a dispărut…

Un detaliu este surprinzător: atunci când Parlamentul a adoptat această rezoluție, textul nu mai purta numele raportorului său inițial, ci cel al Sabinei Verheyen, membru german de dreapta europeană a PPE. Și mai surprinzător: unii europarlamentari PPE au votat pentru această rezoluție! 

Aceste incongruențe pot fi explicate prin întorsătura relativ neașteptată pe care au luat-o dezbaterile. La primirea textului inițial „absolut delirant, pur wokism”, europarlamentarul François-Xavier Bellamy, cunoscut pentru atașamentul său față de civilizația europeană și „urgența de a transmite”, decide să depună amendamente. De exemplu, el propune înlocuirea „trecutului complex, conflictual și contestat al Europei” cu „istoria veche de milenii și bogăția moștenirii sale”; „Europenii trebuie să-și accepte trecutul” prin „cunoșterea trecutului”, el propune, de asemenea, să adauge „moștenirea greco-latină și influența culturii iudeo-creștine în Europa [care] a participat la apariția „unui bun simț și o conștientizare comună” a istoriei’…

Dar François-Xavier Bellamy propune înainte de toate un amendament menit să includă „comunismul” în totalitarismele care au însângerat Europa în secolul XX. Colegii săi din Europa Centrală și de Est au susținut imediat abordarea, iar deputații europeni și-au luat apoi responsabilitatea de a găsi o majoritate.

Dezbaterea și-a schimbat apoi natura și s-a cristalizat în jurul comunismului.

Dezbaterea își schimbă apoi natura și se cristalizează în jurul acestui subiect: aleșii din Est visează să aducă înapoi un text din Parlamentul European prin care condamnă comunismul să-l prezinte alegătorilor lor; o parte din stânga nu poate digera afrontul. Începând cu raportorul textului Niyazi Kizilyürek. Dar amendamentul este adoptat. Furios, acesta din urmă renunță la textul său – ceea ce nu se întâmplă absolut niciodată – pentru a prelua conducerea celor care se opun acestui text. Și cea care îl preia este președinta comisiei în care este prezentat, Sabina Verheyen, europarlamentar german din PPE, care nu a scris niciun rând din rezoluția menționată.

Dezbaterea s-a deschis în cadrul PPE. Unii deputați din țările din Est au decis să voteze textul, mulțumiți de această primă incriminare a comunismului de către Parlamentul European.

„Aceste texte nu au semnificație legislativă pentru nimeni”

Cert este că este adoptată rezoluția, care încurajează statele membre să depășească istoriile lor naționale în favoarea unei istorii europene și care rezumă pe aceasta din urmă în paginile sale întunecate. „Trebuie să se înțeleagă că aceste texte nu au nicio semnificație legislativă pentru nimeni și că, evident, nu sunt obligatorii”, susține în continuare François-Xavier Bellamy. Ele servesc drept loc de joacă pentru confruntările ideologice. Ele nu sunt neutri și pot contribui la jurisprudență atunci când este cazul, ceea ce nu este cazul în acest caz.” Într-adevăr, în Uniunea Europeană, numai Comisia are dreptul de inițiativă și, prin urmare, puterea de a crea texte decisive și obligatorii.

Acest text dezvăluie totuși o lectură exclusiv monstruoasă a istoriei Europei. Dar în actualul Parlament European a fost pur și simplu necesar să se menționeze comunismul în rândul totalitarismelor pentru a pierde autorul unui text care recunoaște că „istoria nu trebuie niciodată relativizată, distorsionată sau falsificată în scopuri politice”, și că „confruntarea cu trecutul necesită imparțialitate și obiectivitate extreme”.

O rezoluție plictisitoare, complicată și deliberat imprecisă, scrie Le Point

 Articolul 12 „[…] invită statele membre să își actualizeze programele și metodele de predare existente pentru a pune istoria europeană și mondială înaintea istoriei naționale și pentru a pune mai mult accent pe o înțelegere supranațională a istoriei. Parlamentul cere statelor să favorizeze „reflecția și discuția mai degrabă decât transferul de cunoștințe și care au ca obiectiv general să-i determine pe elevi să „învețe să gândească” mai degrabă decât să le spună „ce să gândească””. La fel ca, de exemplu, linie după linie, această rezoluție…

Articolul 14 plasează „șovinismul” și „stereotipurile sexiste” la același nivel; Articolul 15 recomandă „predarea istoriei intersecționale” (știe cineva ce înseamnă asta?); articolul 22 continuă să aducă un omagiu limbajului lui Jean Racine folosind expresii clare și elegante, cum ar fi „înțelegerea interculturală”; în ceea ce privește articolul 7, se luptă cât poate pentru ca apoi să se poticnească în cele din urmă la capătul unei propoziții de neînțeles prin această „incitare la a pune sub semnul întrebării stereotipurile și „vacile sacre” ale istoriilor naționale”. 

Articolul 7: ecunoaște că ororile trecutului servesc drept „mit fondator negativ” și conferă proiectului european o motivație puternică, însă recunoaște că preocuparea Uniunii de a construi îndeosebi o narațiune ex negativo despre sine prezintă riscul de a promova un sistem istoric teleologic și simplist, fără nuanțe, care ar putea împiedica o înțelegere pe deplin documentată a trecutului complex al Europei și ar putea diminua elementele ce stimulează combaterea stereotipurilor și a adevărurilor dogmatice („vacile sacre”) din istoria națională;

UE ar răspunde fără îndoială că aceste propoziții sunt citate în afara contextului, motiv pentru care această rezoluție stângace, complicată și deliberat imprecisă în termenii și intenția ei trebuie citită în întregime. Totul se întâmplă ca și cum dovezile de umanism ar fi fost în mod deliberat multiplicate pentru a ascunde remarci care nu sunt nesemnificative. Metoda este convenabilă: creați o echivalență între lupta împotriva discriminării și șovinism. Cu alte cuvinte: în fiecare patriot există un individ xenofob și misogin. Paul Verlaine declara în 1891, într-un interviu acordat lui Jules Huret: „Sunt francez, mă înțelegeți bine, un șovin francez” Dovada că acest cuvânt nu înseamnă ceea ce pretinde Europa. Și, de asemenea, dovada că Europa dorește să dea noi definiții cuvintelor care au fost până acum acceptate și acceptabile.

Aplicarea strictă a valorilor în concordanță cu statul de drept este esențială, dar este clar că la provocările electorale tot mai mari la adresa modelului său, Uniunea răspunde cu un cadru din ce în ce mai coercitiv pentru libertatea de exprimare, prin deturnarea principiilor moștenite de la trauma totalitarismului.

Uniunea Europeană a menținut pacea între membrii săi pentru o perioadă considerabilă de timp, acesta este succesul său cel mai adevărat și mai estimabil. Farmecul ambiției ei a venit tocmai din faptul că ne-a lăsat în pace neutralizând politica în folosul vieții, în sensul cel mai deplin al cuvântului: iubind, creând, iubindu-ne, gândind, în timp ce birocrații completau hârtii foarte importante, foarte complicate, foarte urgente. Contractul a fost acceptabil. Totuși, UE începe să se comporte, fie că vrea sau nu, ca toate puterile contestate, și anume prin radicalizarea și apelarea la o ideologie care să justifice măsuri coercitive care privesc ceea ce este mai lăudabil la Europa, mai admirabil, mai invidiat: inteligența.

sursă: JDD