Trump critică amenda pentru platforma lui Musk și acuză Europa că „merge într-o direcție greșită”: „Trebuie să fie foarte atentă”

Postat de pe 9 decembrie 2025

Președintele american Donald Trump a declarat luni că amenda impusă de Uniunea Europeană companiei X, deținută de Elon Musk, este „o chestie urâtă” și că nu înțelege cum pot autoritățile europene să justifice o astfel de măsură. Declarația a fost făcută la un eveniment la Casa Albă, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Washington și Bruxelles cu privire la reglementarea platformelor online.

Săptămâna trecută, X a fost sancționată cu 120 de milioane de euro pentru încălcarea normelor europene privind moderarea și transparența conținutului online. Decizia a fost criticată dur de Musk,, acuzând UE că atacă libertatea de exprimare.

„Europa merge într-o direcție greșită”, a spus Trump, promițând că va primi un raport complet despre caz în cursul zilei de luni.

„Nu văd cum pot face asta”, a adăugat el, precizând că Musk nu i-a cerut ajutorul în această chestiune.

„Europa trebuie să fie foarte atentă”, a avertizat președintele american.

Amenda a fost contestată și de oficiali americani, inclusiv de secretarul de stat Marco Rubio și de președintele FCC, Brendan Carr, care au calificat acțiunea UE drept un atac asupra companiilor americane din sectorul tehnologic.

Autoritățile europene au transmis însă că platforma X a încălcat mai multe obligații prevăzute de Actul pentru Servicii Digitale (DSA), inclusiv neasigurarea accesului cercetătorilor la date publice, un registru incomplet al reclamelor și utilizarea unui design înșelător pentru sistemul de verificare cu bifa albastră.

Comisarul european pentru tehnologie, Henna Virkkunen, a apărat sancțiunea drept „proporțională”, insistând că DSA „nu are nicio legătură cu cenzura”, iar legislația UE nu vizează companii în funcție de naționalitate, ci are scopul de a proteja „standardele digitale și democratice” ale blocului comunitar.

Pe de altă parte, TikTok, acuzat în luna mai că nu a menținut un registru public de reclame care să permită identificarea celor frauduloase, a evitat o amendă după ce a promis că va îmbunătăți biblioteca de reclame și a îndemnat autoritățile de reglementare să aplice regulile în mod consecvent tuturor platformelor.

sursă: ziua.md


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background