„Traumele trecutului trebuie acceptate” – Oana Sorescu

Postat de pe 12 iunie 2022

Autor: Adrian Lambru

Psihologul și terapeutul Oana Sorescu a declarat în cadrul emisiunii „Golden Hour”, de la GOLD FM, că: „Traumele se pot vindeca foarte ușor, fie că vorbim de o traumă de acum două zile sau de una de 50 de ani Avem nevoie de bunătate, acceptare și compasiune”.

Oamenii trec prin traume, asta este clar, chiar dacă unii conștientozează sau nu acest lucru. Oana Sorescu susține faptul că o traumă nu reprezintă doar un eveniment major în viața cuiva, un accident, un cutremur, un război sau ceva la o asemenea gravitate. Traumele, potrivit psihologului, pot fi reprezentate de orice amintire dureroasă, de vreun moment din viață care ne-a luat pe neașteptate. De aceea, recomandarea Oanei Sorescu este atenția sporită cu privire la trecutul nostru pentru a putea face față traumelor din prezent.

„Orice întâmplare neplăcută din trecut poate avea valoarea de traumă” – spune terapeutul. „Pentru fiecare dintre noi, acele lucruri mici traumatizante care se adună în noi sunt mai importante. Ele pot aduce disfuncționalitate care poate crește în intensitate până la probleme medicale. Emoțiile pot fi atât de puternice și de copleșitoare încât începem să avem de suferit. Putem avea coșmaruri, somnul ne poate fi afectat, ne putem simți obosiți, însă nu din punct de vedere fizic, ci psihic”.

Cum ne elimerăm de traume?

Oana Sorescu menționează faptul că nu ar trebui să ne conformăm unei astfel de situații, în care să trăim cu traumele trecutului. Aceasta susține că o traumă de acum două zile și una de acum 50 de ani s-ar vindeca la fel de ușor. În astfel de momente, pesimismul ar fi cea mai nepotrivită abordare. O soluție în acest sens ar fi să cerem ajutor, să ne recunoaștem problemele și faptul că nu le putem rezolva de unii singuri.

„Nu trebuie să ne fie frică să cerem ajutor. Nu trebuie să ne fie frică că vom fi judecați sau criticați în ceea ce privește problemele noastre. Trebuie să căutăm compasiune când avem astfel de probleme, dar mai ales autocompasiune, acceptarea situației și îmbrățișarea acesteia pentru a trece mai ușor și mai sigur peste. Oamenii în zilele noastre sunt atât de răi cu ei înșine, încât au uitat să fie buni cu ei, cu sufletul lor și cu mintea acestora. Numai prin bunătate, acceptare și compasiune putem scăpa de traumele trecutului” – a adăugat terapeutul.

Emisiunea “Golden Hour”, moderată de Jessie, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 18. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagia de Facebook Radio Gold FM România, dar și noua platformă goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background