Tensiunea socială, la cote maxime în toată lumea

Postat de pe 2 noiembrie 2021

În cadrul emisiunii „Lumea-i cum este”, realizată de Roxana Istudor la Gold FM, s-au pus în evidență unele dintre statisticile creșterii alarmante a tensiunii sociale în multe state democratice.

Cât de mare este tensiunea în societatea marcată de pandemie? Alături de mediatizatele proteste față de restricții, ceva mult mai grav se întâmplă „la firul ierbii”, în viața de fiecare zi: categoriile sociale sar una la gâtul celeilalte, iar potențialul conflictual crește spre cote fără întoarcere.

Cei mai expuși atacurilor de toate felurile sunt funcționarii care lucrează cu publicul. „The Guardian” scrie că aceștia se confruntă cu o ostilitate în creștere și abuzuri. Jumătate dintre lucrătorii din magazine, transporturi, restaurante și hoteluri și alții care au de-a face în mod regulat cu publicul din Marea Britanie au suferit abuzuri în ultimele șase luni, arată cifrele Institutului de Servicii Clienți. Dintre cei care au fost abuzați, aproape o treime au fost și atacați fizic, a constatat sindicatul lucrătorilor din magazine, care anunță că 88% dintre membrii săi au fost abuzați verbal în ultimul an. Mai departe, 60% dintre lucrătorii din trenuri, autobuze și feriboturi au fost amenințați sau atacați de când a început pandemia, iar British Retail Consortium a dat publicității un raport care atestă faptul că incidentele de violență și abuz au crescut la 455 pe zi în 2020-2021.

La rândul lor, medicii au ajuns chiar să renunțe la locurile de muncă date fiind abuzurile la care sunt supuși și care s-au adăugat unei presiuni și așa enorme, generat de criza sanitară. De asemenea, profesorul Jermaine Ravalier, de la Universitatea Bath Spa, a elaborat un studiu care a evidențiat că 40% dintre profesorii din ciclul primar și 20% dintre profesorii din gimnaziu au raportat un comportament ostil al părinților. Usdaw a raportat creșteri în 2011, în primii ani ai austerității și în 2016 după referendumul pentru Brexit. Emmeline Taylor, decan la Universitatea City, afirmă că „odată ce cineva începe să se gândească „Pot să abuzez verbal această persoană și nu mi se va întâmpla nimic, atunci se stabilește o nouă normă socială”.

De partea lor, politicienii, care ar trebui să fie modele de oameni de stat, nu fac nimic pentru a opri un trend care, agravat dincolo de un anume punct, îi poate chiar poate mătura de pe scena publică. Un studiu al doctorului Maurice Waddle, de la Universitatea York, arată că prim-miniștrii britanici ai ultimilor 37 de ani au devenit din ce în ce mai agresivi față de adversari, prin mediatizare aducându-și o nefastă contribuție la acumularea de tensiuni în societate. Doar 8% dintre răacțiile lui Margaret Thatcher la opozantul Jim Callaghan au inclus un atac personal, dar procentul a crescut la jumătate în cazul foștilor premieri Gordon Brown sau David Cameron. Chiar și după ce acesta din urmă și-a atins țelul politic și a devenit prim-ministru, circa 60% dintre schimburile de replici cu Ed Miliband au inclus atacuri personale, procentul crescând, fireșteîn preajma alegerilor generale din 2015.

Peste Ocean este și mai rău. Un nou studiu a constatat că există o creștere bruscă a violenței cu arme în SUA de când a izbucnit pandemia. Cercetătorii de la Colegiul de Medicină de Stat din Pennsylvania, Hershey, au descoperit o creștere cu 30% a rănirilor și deceselor cauzate de arme în 2020 comparativ cu 2019. 49 din cele 50 de state au înregistrat o creștere a violenței cu arme.

Echipa de cercetare consideră că factorii de stres cauzați de pandemie și creșterea achizițiilor de arme de foc au cauzat creșterea violenței – rata crimelor la nivel național a atins cel mai înalt punct de la mijlocul anilor 1990.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background