uniunea europeana

Page: 3

Treisprezece state membre ale Uniunii Europene, conduse de Austria, pun presiune pe Bruxelles pentru o reducere masivă a birocrației și simplificarea normelor europene. Printr-un document oficial transmis Comisiei, alianța solicită o „curățenie generală” a legislației existente și introducerea unui an dedicat exclusiv consolidării și evaluării impactului asupra mediului de afaceri, scrie Euronews Austria conduce o nouă […]

Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat alegerile din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentală cu 38,3% din voturi, aproape dublu față de scrutinul precedent, bifând a doua victorie într-un land est-german în decurs de două săptămâni și împingând partidul cancelarului Friedrich Merz până la limita ieșirii din parlamentul regional. Cu toate că în aceeași zi, la Berlin, partidul […]

În cadrul noului sistem de recrutare din Germania, cetățenii germani de sex masculin care au împlinit vârsta de 18 ani sunt obligați să completeze un chestionar privind aptitudinile și disponibilitatea lor de a efectua serviciul militar. Aceștia pot fi, de asemenea, convocați la o examinare medicală, chiar dacă indică faptul că nu doresc să se […]

Președintele PSD Sorin Grindeanu a lansat vineri un nou atac la adresa premierului desemnat Siegfried Mureșan cu privire la eforturile grupurilor europene Partidul Popular European, unde liberalul ocupă funcția de vicepreședinte, și Renew de a bloca cele 770 de milioane de euro din PNRR, din cauza noii legi a intergrității, validate de CCR (Curtea Constituțională […]

Autor: Oana-Medeea Groza Relația dintre România și Statele Unite ale Americii, viitorul rolului american în Europa și importanța strategică a Mării Negre au fost analizate de sociologul și analistul Dan Dungaciu, în dialogul cu Daria Gușă, în emisiunea „Geopolitica Noii Lumi”. În partea finală a discuției, cei doi au abordat schimbarea priorităților Washingtonului, poziționarea României […]

Societatea de Chirurgie Traumatică din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie în sistemul național de pregătire pentru catastrofe, crize majore și situații de apărare. Spitalele ar urma să-și evalueze capacitatea de a primi simultan un număr mare de răniți și de a continua activitatea în cazul unei crize prelungite. Propunerile vizează folosirea infrastructurii […]

România are al doilea cel mai mare efectiv de ovine din Uniunea Europeană, însă crescătorii nu mai pot exporta animale vii până la sfârșitul anului. Comisia Europeană a decis ca România să interzică deplasarea ovinelor și caprinelor vii de pe întreg teritoriul țării către alte state membre, dar și către țări din afara Uniunii, până […]

Guvernele Uniunii Europene încearcă să accelereze adoptarea unor decizii importante până la sfârșitul acestui an, înaintea alegerilor prezidențiale din Franța programate pentru aprilie 2027, în condițiile în care o eventuală victorie a lui Marine Le Pen ar putea bloca sau modifica o parte importantă a agendei europene, relatează Financial Times. Potrivit mai multor diplomați europeni citați […]

Scandalurile de corupție de la nivel înalt revin în prim-planul scenei politice din Ucraina și pun sub presiune majoritatea președintelui Volodimir Zelenski. În urma unor percheziții spectaculoase efectuate de organismele anticorupție la sediul Parchetului General, procurorul general Ruslan Kravcenko și-a înaintat demisia. Dosarul, care vizează o rețea de protecție a centrelor de fraudă telefonică în […]

Autor: Oana-Medeea Groza După victoria AfD în landul Saxonia-Anhalt, în cadrul emisiunii „Geopolitica Noii Lumi”, difuzată la Radio Gold FM, Daria Gușă și Adrian Severin au analizat ascensiunea partidelor așa-zis suveraniste, precum și adevărata influență și forță pe care acestea le au la nivelul UE, dacă există sau nu perspectivele unei preluări a conducerii în […]


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background