moldova
Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și moderată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a analizat scenariul unirii României cu Republica Moldova, precum și relația Nicușor Dan – Maia Sandu după eliminarea lui Ilie Bolojan. Proiectul unirii a fost, în ultima perioadă, readus în discuție atât […]
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat vineri, 8 mai, la Chișinău, că susține aderarea accelerată a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, oficialul european a anunțat că „este o posibilă o dublare a finanțării europene pentru securitatea țării”. „Nu am stabilit încă o dată, dar este clar că trebuie să acționăm rapid. De […]
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, susține că „nu îi displac” discuțiile pe tema unirii dintre România și Republica Moldova, subliniind că, în momentul de față, cele două state sunt foarte aproape unul de celălalt. „Eu mă simt foarte bine. Într-adevăr, cred că suntem foarte aproape. Niciodată anterior, urmărind evoluțiile ambelor țări și având și familie […]
(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Subiectul 1 se referă la situația la zi, referitoare la moțiunea anti-Bolojan. Sunt mai mult vorbe și speculații decât știri veritabile, în acest moment, toate de natură să crească și mai mult temperatura, de parcă nu ar fi suficientă căderea guvernului pentru […]
Și în acest an, minoritățile sexuale Republica Moldova se pregătesc să celebreze „luna mândriei”. Centrul GENDERDOC-M, care promovează interesele comunității LGBT, anunță o săptămână de „evenimente culturale, întâlniri comunitare și acțiuni de vizibilitate”, între care și marșul „Moldova Pride 2026”, care va avea loc, și de această dată, în Chișinău. În acest an, festivalul homosexualilor, […]
Bărbații ucraineni, care refuză să meargă la război, recurg la noi gesturi disperate pentru a evita înrolările. Un tânăr de 30 de ani s-a deghizat într-o vârstnică și a încercat să intre în R. Moldova prin vama de la Novîe Troianî – Ceadâr-Lunga. Bărbatul a fost deconspirat de grănicerii ucraineni, care l-au reținut în urma […]
După președintele Maia Sandu, și premierul Alexandru Munteanu a declarat că ar vota „DA” la un eventual referendum privind reunirea R. Moldova cu România. Acesta a spus că, „la nivel personal, ar susține această opțiune”. Declarația a fost făcută în cadrul unei vizite în nordul Republicii Moldova. „Este o decizie personală. Ca Alexandru Munteanu, aș […]
România își asumă un angajament fără precedent față de Republica Moldova și anume să acopere integral necesarul energetic al Republicii Moldova, „oricând și pe termen nelimitat”. Intenția este exprimată în noua Strategie Energetică 2025-2035 cu perspectiva 2050, publicată pe site-ul Ministerului Energiei de la București, care reconfigurează rolul României ca principal garant regional de securitate energetică. Potrivit […]
Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a analizat mega-scandalul de la Chișinău, detonat printr-o dezvăluire marca Ziua News despre o serie de demisii suspecte din SPP, respectiv a vorbit despre folosirea Inteligenței Artificiale (AI) în campania electorală pentru București, de […]
În cursul zilei de miercuri, ofițerii INI, în comun cu procurorii PCCOCS și polițiștii din BPDS “Fulger” au desfășurat percheziții în mai multe locații din Republica Moldova privind activitatea de mercenariat a unor cetățeni ai Moldovei în Ucraina și alte state.Operațiunea s-a desfășurat în cooperare cu autoritățile din Ucraina și cu agenția Europol, informează Index.md. […]