SUA și Rusia ar fi convenit asupra unui statut neutru și nealiniat pentru Ucraina. Lavrov anunță eliminarea „tuturor neînțelegerilor” cu Washingtonul

Postat de pe 12 decembrie 2025

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Statele Unite și Rusia ar fi ajuns la un consens asupra statutului viitor al Ucrainei, pe care Moscova îl definește drept „neutru, nealiniat (neapartenența la alianțe militare, în special NATO n.r.) și fără arme nucleare”. Afirmațiile au fost făcute în contextul negocierilor accelerate dintre administrația Trump și Kremlin privind un posibil acord de pace.

„Atât președintele Putin, cât și partea americană au confirmat înțelegerile reciproce atinse în Alaska. Acesta este un rezultat foarte, foarte important, deoarece după întâlnirea de la Anchorage a urmat o anumită pauză. Acum, în negocierile noastre cu americanii privind problema ucraineană, consider personal că neînțelegerile și confuziile au fost înlăturate”, a declarat Lavrov.

Potrivit lui Lavrov, toate divergențele apărute între părți după pauza survenită post-summitului din Alaska ar fi fost „pe deplin clarificate” în timpul ultimei întrevederi dintre președintele Vladimir Putin și emisarul special american Steve Witkoff.

„Înainte de Alaska, Steven Witkoff a fost și el la Moscova și a adus propuneri care au stat, de asemenea, la baza înțelegerilor de la Anchorage. Esența acestor înțelegeri constă în faptul că Ucraina trebuie să revină la principiile statalității sale nealiniate, neutre și fără arme nucleare. Aceste principii sunt: nealinierea, neutralitatea și absența armelor nucleare”, a mai declarant ministrul rus.

Șeful diplomației ruse a precizat că Rusia a înaintat Statelor Unite propuneri suplimentare referitoare la un sistem de garanții colective de securitate pentru Ucraina și întreaga regiune. Lavrov a subliniat că Moscova insistă asupra unui „pachet complet de acorduri” care să conducă la o pace durabilă, cu garanții de securitate pentru toate părțile implicate.

În opinia sa, Washingtonul ar căuta un cadru de reglementare pe termen lung, în timp ce statele europene ar fi interesate doar de „un armistițiu temporar care să ofere Ucrainei o pauză”.

Lavrov a afirmat că, în urma negocierilor purtate la Istanbul, Rusia și Ucraina ar fi efectuat un schimb de aproape 2.500 de prizonieri de război. El a adăugat că Moscova ar fi returnat Ucrainei peste 11.000 de trupuri ale militarilor ucraineni căzuți pe front, primind în schimb 201 de corpuri ale soldaților ruși.

sursă: ziua.md


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background