SRS: RTV are dreptate în scandalul cu Libertatea, cei care atacă sunt majoritar sorosisti.

Postat de pe 25 aprilie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, moderată de Cozmin Gușă, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a analizat scandalul Libertatea-RTV, prezentând ce semnificație are apelul semnat pentru retragerea licenței televiziunii unde moderează emisiuni Victor Ciutacu, dar și implicarea absurdă a politicianului Dacian Cioloș.

În cursul săptămânii trecute se anunța o veste tristă care a zguduit lumea presei: tânăra jurnalistă Iulia Marin a murit în condiții suspecte. Ulterior, s-a stabilit cauza decesului ca fiind sinuciderea, tânăra suferind de depresie. Colegii din redacție cunoșteau că Iulia Marin suferă de grave probleme de sănătate, având în trecut tentative de suicid. Cu toate acestea, ea a continuat să lucreze, încercând să țină în frâu boala de nestăvilit care o măcina din interior.

După moartea jurnalistei, a pornit o amplă dezbatere atât în presa scrisă, cât și în emisiunile televizate. Dintre toate opiniile expuse online și pe TV, cea mai răsunătoare a fost cea a lui Victor Ciutacu, moderator al postului România TV. El declara în emisiunea sa că s-a depășit o anumită limită în exploatarea profesională a unui om bolnav.

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu este de părere că Victor Ciutacu a procedat cât se poate de deontologic și că acest caz tragic trebuia mediatizat. „El a prezentat două categorii de informații: cele pe care jurnalista le-a postat despre ea însăși, povestind calvarul ei legat de sănătate, câte concedii medicale a avut, că ar fi putut să se pensioneze, dar s-a gândit că e mai bine să muncească, sarcinile pe care le primea la Libertatea, care erau de multe ori extrem de stresante, după cum semnalează jurnalista, și probabil neadecvate afecțiunilor de care ea suferea și, în al doilea rând, a prezentat materiale furnizate chiar de către redacția Libertatea despre această jurnalistă. Sunt informații care nu pot fi contestate de nimeni. El le-a pus cap la cap și a ajuns la concluzia rezonabilă că conducerea ziarului Libertatea nu s-a preocupat în suficientă măsură de situația acestui coleg, acestui jurnalist și că, în mod normal, ar trebui să își asume o responsabilitate pentru drama care a culminat cu sinuciderea ei”, a declarat SRS în cadrul emisiunii, făcând un scurt rezumat al întregii tevaturi ce s-a stârnit în presă.

Văzând pozițiile lui Victor Ciutacu, Libertatea lui Cătălin Tolontan s-a inflamat și a reușit să strângă mii de semnături, respingând ferm discursul împotriva persoanelor cu afecțiuni psihice, promovat în prime-time de postul România TV în seara zilei de 19 aprilie 2023. Cu toate acestea, se poate vorbi despre o culpă dublă, atât a managementului redacțional, cât și a managementului medical al pacientei, după cum a punctat Cozmin Gușă. Și mai trist este, după părerea lui SRS, că nimeni din redacția Libertatea nu mișcă în front în fața lui Tolontan.

Se pune acum problema posibilității ca această rețea de ONG-uri, jurnaliști, societăți ș.a.m.d. care s-au alăturat demersului împotriva postului România TV și împotriva lui Victor Ciutacu să fie controlată din spate de sorosisti sau chiar de CNA.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background