Spânu: AUR poate fi acuzat de blat la locale, și-a înlocuit reprezentanții cu cei ai altor partide

Postat de pe 13 iunie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Ion Spânu a analizat marea fraudă electorală ce pornește chiar de la stabilirea falsă a numărului populației votante (analiză COTIDIANUL), și se finalizează prin complicitatea în validarea ilegalităților între instituțiile statului.

În contextul comasării alegerilor (conform trendului ca partidele mari să se unească pentru a sufoca ascensiunea extremiștilor), jurnalistul Ion Spânu a propus încă de lunile trecute ca partidele care nu sunt de acord cu acest abuz să boicoteze alegerile, caz în care ar fi câștigat „comasații”, dar alegerile puteau fi contestate. Astăzi, după analiza rezultatelor alegerilor, poate fi recunoscut faptul că strategia lui Ion Spânu ar fi putut funcționa, fiind un demers în plus de acuzare și de oprire a fraudei. Refuzul partidelor de a se opune acestui abuz ridică suspiciuni de complicitate, demonstrată prin frauda de pe 9 iunie.

Numărul total de oameni prezenți la vot a depășit 8 milioane, dintre care peste un milion de voturi (peste 13%) au fost anulate. Mai mult decât atât, AUR-ul și-a înlocuit reprezentanții din secțiile de votare cu oameni propuși de primari. Așa se explică o parte din voturile anulate, dar și complicitatea dintre partide. PSD-ul are cea mai proastă conducere, în persoana lui Marcel Ciolacu, și totuși a reușit să obțină un scor foarte mare, fapt ce este un argument în plus care să demonstreze complicitatea. Pare că i-a predat partidul lui Iohannis, pentru că îi execută ordinele fără crâcnire. Situația PSD-ului și PNL-ului este dublată de milionul de voturi anulate, care cel mai probabil au fost luate de la AUR, ADU și alte formațiuni.

În toamnă, acest exercițiu făcut pe 9 iunie va fi dus la paroxism, pentru că interesele sunt uriașe. Orice ar face PSD și PNL, au acoperirea UE, pentru că obiectivul e să ia comasații tot și să le fie blocat accesul celorlalți. Simion riscă foarte mult, pentru că și-a infiltrat partidul cu foști pesediști și liberali, pentru că ignoră complet sfaturilor celor care vor să-l ajute și pentru că nu accesează potențialul suveranist din rândul populației”, a avertizat Ion Spânu.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background