Spânu: Statul Paralel a acționat contra lui Călin Georgescu prin intermediul procurorului Marius Iacob
Postat de Gold FM Radio pe 27 februarie 2025
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Ion Spânu a analizat detaliile cazului juridic al lui Călin Georgescu, ce anume se susține și ce nu, respectiv modul samavolnic în care acționează justiția în România = SECURISTAN, un stat care apare în derivă.
Jurnalistul Ion Spânu l-a caracterizat pe procurorul Marius Iacob drept un carierist înhăitat cu Statul Paralel, fiind fostul adjunct al Laurei Codruța Kovesi, timp de 8 ani, și având legături și cu Florian Coldea. Marius Iacob este o slugă supusă și operativă a Sistemului, istoricul său personal demonstrând că Statul Paralel a intervenit ieri pentru a-l bloca pe Călin Georgescu. Referitor la procedura de reținere de ieri și acuzațiile aduse suveranistului Călin Georgescu, jurnalistul Ion Spânu a citat Art. 265, alin. 1, care spune că: „O persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară.”. Autoritățile nu au respectat legea prin săltarea lui Georgescu din trafic, fiindcă acesta nu s-a împotrivit să se prezinte în fața autorităților, pentru că nici nu a primit vreo citație în acest sens. Operațiunea orchestrată împotriva lui Călin Georgescu demonstrează dimensiunea și samavolnicia SECURISTANULUI.
La fel cum americanii au văzut în Trump un salvator după dezastrul regimului Biden, așa și Sistemul din România îl transformă pe Călin Georgescu în erou; popularitatea lui crește din ce în ce mai mult pe măsură ce se încearcă blocarea candidaturii sale. Ridicarea din trafic a lui Călin Georgescu a venit într-un moment în care candidatul suveranist dorea să se întâlnească la sediul AUR cu liderii partidului și să pregătească depunerea semnăturilor de susținere la BEC. Solidaritatea AUR-ului în cazul evenimentului de ieri l-a validat pe George Simion ca fiind cel mai important om politic al perioadei. George Simion a rezistat tuturor presiunilor celor care se opun candidaturii lui Georgescu, a organizat cel mai mare miting suveranist din ultima vreme și a fost primul care și-a mobilizat partidul să-l sprijine pe Georgescu și să blocheze intrarea la Parchetul General ieri. George Simion s-a validat ca lider politic responsabil și curajos, iar Călin Georgescu îi este chiar dator.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro