Sindicaliștii vor pușcărie pentru consumatorii de droguri – pro și contra!

Postat de pe 1 noiembrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

Iosefina Pascal a prezentat, în emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, modul în care sindicaliștii din poliție cer închisoarea obligatorie pentru consumatorii de droguri.

Sindicaliștii din poliție nu sunt de acord cu pachetul de legi propus de MAI, în special în ce privește pedepsele blânde pentru consumul de droguri, care nu vor face decât să stimuleze creșterea acestui fenomen, scăpat deja de sub control. Polițiștii propun pedepse minime pentru consumul de droguri, de 2 ani de închisoare cu executare și pedepse de 10 ani, fără posibilitatea eliberării condiționate, pentru traficanții de droguri. Conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a reușit să determine MAI să accepte dezbaterea publică pe pachetul de legi lansat de ministrul Cătălin Predoiu, care conține multe prevederi aberante și imposibil de pus în practică.

Sunt mulți care se poziționează pro-legalizării drogurilor în anumite limite, comparând mereu România cu „țările din afară”. Problema majoră este că în România nu se respectă legile cu rigurozitate, așa cum se întâmplă în statele civilizate. În afară, pedepsele se aplică imediat, fără alte negocieri, în timp ce la noi „pare că este un concurs: cine conduce mai drogat sau mai băut decât ceilalți”, a explicat jurnalista Iosefina Pascal.

Mai mult decât atât, în străinătate se pune accent pe descoperirea dealerilor, consumatorii fiind amenințați de pedeapsa cu închisoare și dezvăluind astfel de unde și-au furnizat substanțele stupefiante. Cei care colaborează cu poliția beneficiază de reducerea pedepsei sau de exonerare, în funcție de gravitatea faptelor comise. Consumatorii prinși, dar care au fost cooperanți, deși scapă de pedeapsă, sunt trimiși obligatoriu la dezintoxicare. La noi totul e pe bază de „recomandări” și nu există măsuri stricte care să blocheze traficul și consumul.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background