Sfântul Ierarh Nifon va fi sărbătorit la Târgoviște. Este Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Țării Românești. Programul evenimentului

Postat de pe 8 august 2024

Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, va fi sărbătorit la Târgoviște, acolo unde se află sfintele sale moaște, în zilele de 10 și 11 august 2024.

Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Țării Românești, va fi sărbătorit la Târgoviște. Programul CEREMONIILOR

https://www.gandul.ro/social/sfantul-ierarh-nifon-patriarhul-constantinopolului-si-mitropolitul-tarii-romanesti-va-fi-sarbatorit-la-targoviste-programul-ceremoniilor-20274056/embed#?secret=JM4oCxA0jd#?secret=5mKgT1QtdJ

Sfântul Ierarh Nifon a fost primul sfânt canonizat pe pământ românesc, iar evenimentele se vor desfășura sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și cu participarea unor ierarhi din țară și din străinătate.

Ceremoniile liturgice dedicate Sfântului Ierarh Nifon, ocrotitorul Arhiepiscopiei Târgoviștei, vor începe sâmbătă, 10 august, de la ora 18.00, cu slujba solemnă a Vecerniei, oficiată pe un podium special amenajat în apropierea istoricei Catedrale târgoviștene, potrivit Arhiepiscopiei Târgoviște, arată Gândul.

Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești – ocrotitorul Arhiepiscopiei Târgoviștei este unul din cele mai importante repere ale sfințeniei de la noi, personalitatea bisericească cea mai importantă de la începutul secolului al XVI-lea, primul sfânt canonizat pe pământ românesc, cel care a conferit dinamism și vigoare vieții ecleziale muntene, a înnoit și a intensificat viața spirituală a înaintașilor noștri, orientând credința noastră spre a veni în întâmpinarea celor mai noi neliniști ale omului acelui veac.

Lui i se datorează uimitoarea înflorire a vieții spirituale și culturale din acea epocă, utilizarea tiparului în misiunea Bisericii, precum și o magnifică rodnicie duhovnicească, fiindcă a îndrumat pe mulți pe calea credinței și a sfințeniei, cel mai cunoscut ucenic al său fiind Sf. Voievod Neagoe Basarab, autorul celebrelor „Învățături către fiul său Theodosie”.

Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon va fi dusă în procesiune prin Centrul vechi al Municipiului Târgoviște

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal va coordona ceremoniile de sâmbătă, iar la finalul slujbei Vecerniei, Înaltpreasfinția Sa va premia pe cei 19 elevi care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și la Olimpiada Națională Interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească”, și pe cei doi elevi dâmbovițeni care au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, împreună cu cei 19 profesori îndrumători.

Evenimentul din ziua de 10 august se va încheia cu Pelerinajul celor peste 3.000 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei. În cadrul acestuia, racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon va fi dusă în procesiune prin Centrul vechi al Municipiului Târgoviște, cu acele bine cunoscute opriri simbolice de la Mânăstirea Stelea și de la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni din fața Primăriei orașului, după care va avea loc întoarcerea la Catedrală.

Sursa: lumeapolitica.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background