Șeful NATO, Mark Rutte, la Bruxelles: „Europa nu se poate apăra fără SUA. Cine crede asta poate continua să viseze”
Postat de Gold FM Radio pe 28 ianuarie 2026
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că Europa nu va putea, în viitorul apropiat, să-și asigure propria apărare fără sprijinul militar al Statelor Unite. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui discurs susținut în fața deputaților din Parlamentul European, la Bruxelles.
Referindu-se la discuțiile privind independența strategică a Europei, Rutte a respins ideea unei apărări complet autonome.
„Dacă cineva crede din nou aici că Uniunea Europeană, sau Europa în ansamblu, se poate apăra fără Statele Unite, poate continua să viseze. Nu se poate. Noi nu putem. Avem nevoie unii de alții”, a afirmat oficialul NATO.
Rutte:
If anyone thinks that the EU or Europe as a whole can defend itself without the US, keep on dreaming.
You can’t. We can’t. We need each other. pic.twitter.com/SEi3mUx9Cn— Clash Report (@clashreport)January 26, 2026Dă clic pentru a accepta cookie-urile pentru marketing și pentru a activa acest conținut
Potrivit acestuia, o eventuală ruptură de Statele Unite ar priva Europa de „umbrela nucleară” americană.
„Mult noroc”, a adăugat Rutte, subliniind consecințele unui astfel de scenariu.
Declarațiile vin în contextul intensificării dezbaterilor din Europa privind reducerea dependenței de Washington în domeniul securității, pe fondul tensiunilor apărute în relația transatlantică, inclusiv în urma unor declarații controversate ale administrației americane legate de Groenlanda.
Mark Rutte a amintit că, pentru ca Europa să poată „merge pe cont propriu”, statele membre ar trebui să majoreze cheltuielile pentru apărare până la 10% din PIB, față de nivelul de aproximativ 5% convenit la ultimul summit NATO. În plus, crearea unor capacități nucleare proprii ar costa „miliarde și miliarde de euro”.
În același timp, secretarul general al NATO a subliniat că și Statele Unite sunt interesate de menținerea Alianței Nord-Atlantice.
„SUA sunt la fel de interesate de NATO precum Canada și aliații europeni”, a declarat el.
Rutte s-a arătat sceptic și față de ideea înființării unei armate europene separate, avertizând că aceasta ar duce la „dublarea structurilor” și ar complica semnificativ cooperarea în domeniul apărării. Potrivit lui, un astfel de scenariu l-ar avantaja în primul rând pe președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Secretarul general al NATO a menționat că achizițiile de armament din Europa sau din Ucraina trebuie să rămână o prioritate, acolo unde acest lucru este posibil. Totuși, el a recunoscut rolul crucial al Statelor Unite în sprijinirea militară a Kievului.
„Fără livrările de arme din SUA, nu vom putea susține Ucraina în acest război. Pur și simplu nu vom putea”, a afirmat Rutte.
Ca exemplu, acesta a indicat sistemele americane de apărare antiaeriană, care joacă un rol decisiv în protejarea orașelor ucrainene.
„Statele Unite furnizează interceptoarele necesare pentru a doborî, în fiecare noapte, cât mai multe rachete îndreptate spre Kiev, Harkov și alte orașe”, a explicat el.
În final, Mark Rutte a subliniat cooperarea strânsă dintre NATO și Uniunea Europeană în sprijinirea Ucrainei.
„NATO și UE lucrează umăr la umăr, atât la Bruxelles, cât și la Kiev. Coordonarea ajutorului militar, instruirea forțelor armate ucrainene și dezvoltarea industriei de apărare se completează reciproc și trebuie continuate”, a concluzionat oficialul.
sursă: ziua.md