Se stinge lumina în România – avertismentul asociațiilor din domeniul energiei

Postat de pe 28 septembrie 2022

                                                         Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei” de miercuri, moderată de Iosefina Pascal, a fost analizată criza energetică din România, situația fiind privită dintr-un unghi diferit.

Iosefina anunță că Dumitru Chisăliță a prezentat o teză interesantă cu privire la facturi. El spune că facturile acestea umflate, care ajung la zeci de mii de lei, fac parte, de fapt, dintr-o operațiune mediatică demarată în colaborare cu furnizorii de energie pentru a panica populația. Scopul ar fi ca oamenii să accepte ulterior mai ușor o factură de 600-700 de lei, altfel este pur și simplu o încălcare a legii, întrucât regularizările ce depășesc 3 luni sunt ilegale.

Cu un pas mai aproape de raționalizare și pană generală de curent

Asociația Furnizorilor de Energie din România, al cărei președinte este Laurențiu Urluescu, anunță că un mare furnizor de energie din România este aproape de a ajunge în incapacitate de plată, lucru care ar aduce după sine un blocaj general în toată piața, precum și măsuri de raționalizare sau chiar un blackout total. Este vorba despre o companie care la momentul actual este de fapt în pragul falimentului, precizează Iosefina Pascal.

Din cauza căderii unei verigi a lanțului, întreaga rețea riscă o prăbușire bruscă și violentă. De aceea, Laurențiu Urluescu sugerează ca românii să facă economie și să mai consume mai puțin pentru a salva furnizorii. Cu alte cuvinte, li se sugerează cetățenilor să dezvolte cumva subit un soi de sindrom Stockholm și să trăiască mai rău pentru a salva furnizorii de energie care oricum au umflat prețurile și fac tot felul de abuzuri.

Ce fac autoritățile statului? De ce nu reacționează DNA-ul în această criză a facturilor mult prea scumpe? Statul trebuie să găsească o soluție pentru a nu mai fi captiv, spune Iosefina Pascal. La noi totul este pe dos în schimb: statul nu se implică în ajutorarea sistemului energetic. Se închid minele și termocentralele în timp ce alte state nu mai știu cum să facă să le redeschidă pe toate. Efectele se vor resimți decenii întregi de acum înainte.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background