Sanda Ionescu – astrolog specialist FAS, despre anul școlar 2026–2027

Postat de pe 2 septembrie 2026

Ora Planetară a lui Jupiter susține învățământul și, în mod special, profesorii. Îi susține pe acei profesori care iubesc ceea ce fac și, mai ales, pe aceia care iubesc copiii, ținând cont că Jupiter este în Leu, iar Leul este semnul zodiacal al copilăriei.

Pe de altă parte, Jupiter susține profesorul care este pasionat de meserie și non-agresiv. Profesorii aroganți, impunători, nu sunt susținuți cu respect sau, pur și simplu, nu sunt susținuți astral, ținând cont de Nodul Sud aflat chiar lângă Jupiter.

Nodul Sud în Leu nu mai susține vechiul sistem de învățământ, bazat pe autoritate, impunere și abuz. Nodul Nord în Vărsător îi susține atât pe profesori, cât și pe elevi și părinți, să fie uniți și să înțeleagă, mai ales profesorii, că actorul principal este elevul, iar noi, cei maturi, suntem responsabili să asigurăm, prin elev, viitorul.

Relația profesor–elev este foarte importantă în acest an școlar.

Ascendentul în Balanță și guvernatorul hărții, Venus, în Balanță, arată un potențial mare prin care școala poate uni, ajutând la relaționare și la o conexiune benefică cu instituțiile de învățământ.

Venus, guvernatoarea hărții, face o cuadratură cu Luna în Rac, ceea ce poate aduce tensiuni între părinți, copii, profesori și instituție, probabil și din cauza lipsurilor financiare, ținând cont că Guvernul a adus un mare aport la criza actuală, iar Chiron în Taur ne arată acest aspect.

Putem vedea performanța, dar aceasta nu este răsplătită, atât în cazul elevilor olimpici sau studioși, cât și în cazul profesorilor. Mai ales că Mercur, guvernatorul învățământului preuniversitar, este în Cădere, iar guvernatorul hărții – Venus – se află într-o poziție care poate accentua aceste dificultăți. De aici putem observa panta abruptă spre care se îndreaptă educația în România.

Lilith este la dispoziția O.P. a lui Jupiter și aici vom vedea căderea unor profesori și, mai ales, a directorilor afiliați politic – cei care răspund mai mult partidului și mai puțin nevoilor reale ale instituției pe care o conduc.

Putem observa acest lucru chiar pe parcursul anului, mai ales începând cu al doilea modul al anului școlar, când Mercur va retrograda în Vărsător și îl va întâlni pe Pluto, aducând multe revolte în educație.

În iunie vedem, de asemenea, unele revolte și schimbări, de altfel nemaivăzute, deoarece Mercur va retrograda în Gemeni, unde o va întâlni pe cea mai surprinzătoare și rebelă dintre planete, Uranus.

Ora Planetară face un trigon cu Saturn, arătând că o decizie mai veche poate să scoată în față copilul mai studios, mai perseverent și că aceasta se poate pune în practică.

Se poate crea o formă de învățământ mai elitistă, în care se pune mult accent pe studiu, mai ales că îl avem aici pe Saturn retrograd în Berbec. O lege mai veche poate fi luată în calcul și pusă în practică.

Și, ca să rămân în sfera semnului zodiacal al Berbecului, este normal să se facă ceva pentru a motiva, cumva, sistemul educațional și elevii.

În rest, retrogradările lui Mercur de peste an cer atât elevului, cât și profesorilor să fie mai profunzi în studiu, mai conectați la noile nevoi ale acestei generații, care are alte nevoi în ceea ce privește înțelegerea studiului, mai ales că se va folosi enorm de mult tehnologia și inteligența artificială.

Cu Jupiter ca O.P. în ziua începerii noului an școlar, sperăm la un an în care profesorii, elevii și părinții își dau mâna pentru binele comun al viitorului – elevul.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background