România va ajuta la construirea unei flote de drone pentru supravegherea teritoriilor NATO
Postat de Gold FM Radio pe 20 octombrie 2024
România va contribui la formarea unei flote multinaționale de drone, care va supraveghea teritoriul NATO. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit cu omologii săi din statele membre ale Alianței la Bruxelles, anunță sâmbătă, 19 octombrie, Ministerul Apărării Naționale.
Tîlvăr a semnat joi o scrisoare de intenție pentru participarea la flota de drone, ca parte a extinderii Capabilităţii NATO de Supraveghere Terestră (NISRF). În marja reuniunii, Angel Tîlvăr a semnat o scrisoare de intenţie privind stabilirea unui coridor de mobilitate militară între România, Bulgaria şi Turcia, esenţial pentru îmbunătăţirea conectivităţii şi a capacităţii de răspuns rapid în regiunea Mării Negre.
Vineri, ministrul Apărării a participat la sesiunea NATO dedicată posturii de descurajare şi apărare, unde a accentuat necesitatea implementării rapide a planurilor regionale de apărare, în special în contextul provocărilor din regiunea Mării Negre. El a subliniat importanţa unei apărări aeriene şi antirachetă integrate la nivel aliat, în contextul incursiunilor neautorizate ale dronelor ruseşti în spaţiul aerian al NATO.
Oficialul român a semnat, de asemenea, documentul de aderare a României la iniţiativa coridorului VIII pan-european de mobilitate militară, împreună cu Albania, Bulgaria, Italia şi Macedonia de Nord, pentru a îmbunătăţi capacitatea de răspuns rapid în regiune. În marja reuniunii ministeriale, ministrul Tîlvăr a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său din Albania, cu care a discutat despre securitatea în Balcanii de Vest, colaborarea la nivel NATO şi consolidarea relaţiilor bilaterale.
Angel Tîlvăr a participat şi la întâlnirea aniversară a Coaliţiei Globale anti-ISIS/Daesh, reafirmând angajamentul României în combaterea terorismului internaţional şi contribuţia activă în regiunile afectate de acest fenomen. „Ministrul român al Apărării a luat parte şi la reuniunea statelor participante la Gruparea de tip Naţiune Cadru (Framework Nation Concept – FNC), coordonată de Germania. FNC reprezintă o platformă esenţială pentru dezvoltarea capabilităţilor NATO, având un rol important în întărirea posturii de apărare şi descurajare a Alianţei”, mai anunţă MApN.
sursă: ziuanews.ro