Roata Sărăciei – show grotesc în Marea Britanie. Declinul psihologic al societății

Postat de pe 7 septembrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea, „Scamatoriile Iosefinei”, moderatoarea Iosefina Pascal relatează noi evenimente șocante din Marea Britanie: un post de televiziune foarte popular organizează în emisiunile de dimineața un soi de ‘Roata Norocului‘, miza fiind 1000 de lire sau plata facturilor.

Pe unul dintre cele mai populare posturi de știri din Marea Britanie, în emisiunea matinală, doi prezentatori organizează ceva foarte similar cu jocul ‘Roata Norocului‘, îndemnându-i pe urmăritori să participe pentru șansa de a câștiga 1000 de lire sau plata facturilor timp de 4 luni. Totul aduce mai mult cu o ‘Roată a Sărăciei‘.

Se pare că se perpetuează o criză de proporții, iar singura soluție pe care o găsesc guvernanții, atât la noi în țară, cât și în afară, este să le dea bani oamenilor, în timp ce companiile furnizoare de gaz și de electricitate continuă să facă tot soiul de abuzuri. Foarte mulți oameni sunau la acel post de televiziune britanic și își doreau să participe la această loterie stranie, semne ce arată clar gradul crescut de disperare din rândurile populației.

Practic, televiziunea respectivă face bani pe seama sărăciei cetățenilor. Iosefina Pascal atrage atenția că soluția nu este să îi transformi pe cetățeni în oameni ai peșterilor sau să-i păcălești cu mici astfel de cadouri în timp ce în planul concret nu se ia nicio măsură de sprijin sau de reducere a abuzurilor furnizorilor. Oamenii aceștia se comportă ca și cum ar fi ceva normal să ajungi la mila cuiva să-ți fie plătite facturile sau de parcă ar fi o nimica toată că se ajunge în pragul suicidului din cauza crizelor.

Glumă, glumă, dar limitele umane sunt întinse la maximum

Situația este îngrijorătoare, pentru că în Marea Britanie, în ultimii doi ani, sunt peste 1,6 milioane de oameni care se află pe lista de așteptare pentru a primi ajutor specializat, consultații psihologice sau orice tip de sprijin de acest fel în domeniul sănătății mintale. Iosefina evidențiază faptul că un psiholog bun este ancorat în realitatea societății în care trăiește. De aici este logic de dedus că un om deprimat, în pragul suicidului, nu se tratează cu câteva pastile pentru depresie, pentru că povara din jur nu dispare pur și simplu. Declinul psihologic s-a acutizat odată cu pandemia, pentru că situația societății în general s-a deteriorat.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background