Reîncep protestele hashtagiste? Va interveni UE la sesizarea USR?

Postat de pe 13 iunie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea ”Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat demersurile suplimentare la care au recurs USR-iștii pentru a contesta desfășurarea alegerilor de pe 9 iunie.

Clotilde Armand și Dominic Fritz au continuat și astăzi dezbaterea și scandalul cu privire la acuzațiile înaintate de actuala primăriță a Sectorului 1 al capitalei referitor la posibila fraudare a alegerilor. USR-ul a solicitat deja intervenția externă a Uniunii Europene, adresând multiple cereri șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a se constata frauda electorală. Iosefina Pascal a atras atenția și asupra lipsei de fermitate a statului român, care le-a permis USR-iștilor să facă un scandal-monstru. Statul român a eșuat în protejarea voturilor, nu a asigurat condiții angajaților care trebuiau să numere voturile, a lăsat nesupravegheate vehiculele care transportau sacii cu buletinele de vot. Pe scurt: prin inacțiune, statul român a dat apă la moară candidaților nemulțumiți de rezultatul alegerilor. Incidente similare s-au petrecut și la rândurile precedente de alegeri, ceea ce diminuează semnificativ încrederea cetățenilor în procesul de votare și distruge democrația.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background