Regep Erdoğan: Hamas nu e organizație teroristă. Nu există nicio diferență între Netanyahu și Hitler
Postat de Gold FM Radio pe 10 martie 2024
Autor: Marius Ghilezan
Prezent într-o emisiune tv, Recep Erdoğan, președintele Turciei, a tranșat dur conflictul dintre Armata Israeliană și rebelii din Fâșia Gaza.
„Nimeni nu ne poate face să folosim termenul de organizație teroristă pentru Hamas. Turcia este o țară care vorbește deschis și clar cu liderii Hamas și îi susține ferm”, a declarat şeful statului turc.
Hamas este considerată o mişcare teroristă de SUA şi Uniunea Europeană
Apărător fervent al cauzei palestiniene, preşedintele turc Erdoğan este unul dintre cei mai virulenţi critici ai Israelului de la începutul războiului în Gaza, lansat ca represalii pentru atacul sângeros întreprins pe 7 octombrie pe teritoriul israelian de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, atac ce a dus la moartea a peste 30.960 de morţi, majoritatea femei şi copii, potrivit autorităţilor Hamas.
Şeful statului turc a calificat de mai multe ori Israelul drept „stat terorist” şi l-a acuzat de „comiterea unui genocid” în Gaza.
Cea mai dură comparație a făcut-o între premierul Israelului și dictatorul fascist. “Nu există nicio diferență între primul ministru israelian, Banjamin Netanyahu și Adolf Hitler.”
În aceeași emisiune, s-a arătat dispus să medieze printr-un format de pace conflictul din Ucraina. De asemenea, a mai destăinuit că nu va mai dori un alt mandat. El este al doisprezecelea președinte al Turciei, bucurându-se încă de o popularitate mare, în ciuda inflației din țară.
sursă: newstand.ro