Răzvan Burleanu confirmă întâlnirile cu Florian Coldea: „Am avut bucuria să ne întâlnim!”

Postat de pe 5 iunie 2024

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu s-a întâlnit cu fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea înainte de 2014, ci doar după acel an şi doar pe stadion, la meciurile echipei naţionale.

În ceea ce-l priveşte pe avocatul Doru Trăilă, Burleanu a spus că veniturile încasate de acesta au fost de ordinul a mii de euro, nu a milioane de euro.

„Am văzut în această perioadă foarte multe miniciuni, am văzut vehiculate câteva milioane de euro, sunt absolut minciuni, oricine poate verifica, mai ales în ceea ce-l priveşte avocatul Doru Trăilă, care este un profesionist, este un avocat apreciat al Baroului Bucureşti şi membru al unei comisii jurisdicţionale a FRF. Veniturile încasate de Doru Trăilă sunt de ordinul miilor de euro, nu al milioanelor. Cine face aceste acuzaţii trebuie să le demonstreze.

Nu am avut niciodată vreo întâlmie cu domnul Coldea înainte de 2014, am avut bucuria să ne întâlnim pe stadion la meciurile echipei naţionale şi totul după 2014. Alte minciuni şi aberaţii din partea persoanelor care încearcă să facă diferite scenarii. M-am întâlnit cu dumneavastă mult mai des decât cu domnul Coldea”, a declarat Burleanu.

Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, şi patronul FC U Craiova, Adrian Mititelu, au lansat recent atacuri la adresa lui Florian Coldea, dar şi la adresa avocatului Doru Trăilă, membru al Comisiei de Recurs a FRF.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background