Rafila și mușamalizarea scandalului de la Spitalul Sfântul Pantelimon

Postat de pe 11 iunie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

Cazul șocant al deceselor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon și încercarea vădită de mușamalizare a acestuia de către autoritățile medicale, în frunte cu Rafila, a aruncat o umbră sinistră asupra sistemului medical din România. Acesta a fost subiectul analizat de Iosefina Pascal în emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM.

E foarte greu să numeri decesele suspecte de la spitalul Sf. Pantelimon. În 4 zile se vorbea de 17  decese, lucru foarte suspect, apoi au apărut documentele din spital care atestă faptul că au murit 30 de pacienți în doar 3 zile, într-un singur weekend, lucru și mai suspect. Acum există mărturii din partea unor rude ale asistentelor care spun că ar fi murit chiar 48 de pacienți într-o singură zi. Cel puțin 10 dintre aceștia au murit la  un interval de câteva minute distanță unul de celălalt, ceea ce este imposibil, statistic vorbind. Doar în timpul războaielor sau în situația unor calamități poate exista o asemenea cadență a deceselor. 

În ancheta privind o infracțiune de omor, deschisă de Parchetul General, polițiștii au arestat preventiv o asistentă pentru mărturie mincinoasă. Aceasta a declarat în fața anchetatorilor că toți acei pacienți nu au fost omorâți, ci au murit pentru că aveau boli, aveau dureri și erau supărați și că așa e normal la ATI, să moară câteva zeci de persoane în câteva zile. Asta au spus și Rafila, Colegiul Medicilor și managerul de la Spitalul Sf. Pantelimon. Dar arestarea preventivă a asistentei pentru mărturie mincinoasă ne arată că Rafila a mințit. Rafila a ieșit public acum aproximativ o lună și a spus că există un interes ca medicii excepționali de la Pantelimon, de la ATI, să aibă probleme, prin acuzații false cum că omoară oameni și că-și bat joc de sistemul de sănătate, că presa e mincinoasă, când, de fapt, totul este în regulă. 

Deci Rafila a mințit. Dacă asistenta a mințit spunând că acei pacienți au murit pur și simplu, fără să le fi redus cineva doza de noradrenalină, fără să-i fi omorât cineva, atunci, in extenso, au mințit și cei de la Colegiul Medicilor, au mințit și cei din Spitalul Sf. Pantelimon în ancheta internă și a mințit și Rafila în spațiul public când a vorbit despre raportul Corpului de Control al ministrului, raport la care presa nu a avut acces.

Această anchetă în curs de la Parchetul General se referă doar la cele 17 morți în decurs de 4 zile. Nu s-a deschis o anchetă cu privire la cele 30 de morți în mai puțin de 3 zile!? Eu cred că ancheta ar trebui extinsă și ar trebui să se facă un control amplu, statistic, pe câteva luni de zile sau ani, cu privire la practica medicală, pentru a vedea care este situația pe termen lung la Spitalul Sf. Pantelimon”, a indicat jurnalista.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background