Plățile în numerar vor fi limitate la 10.000 de euro pe teritoriul UE

Postat de pe 19 ianuarie 2024

Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns joi la un acord prin care limitează la 10.000 de euro plăţile în numerar pe teritoriul UE, cu obiectivul de a apropia reglementările existente în cele 27 de state membre, foarte disparate, a detecta şi a limita tranzacţiile „dubioase”.

Această dispoziție trebuie acum să fie adoptată în mod oficial înainte de a intra în vigoare. Unele ţări, ca Franţa, dispun deja de reglementări mai stricte decât noile dispoziţii europene cu privire la plăţile în lichid. Însă în alte state – ca Austria sau Germania -, plăţile cash erau până acum nelimitate. Această dispoziţie face parte dintr-un text al cărei scop este să îmbunătăţească asa-zisa lupta împotriva finanţării terorismului, încheiată după doi ani şi jumătate de negocieri şi care urmează să intre în vigoare în acest an.

Obiectivul este o apropiere a reglementărilor existente, foarte disparate, în cele 27 de state membre UE, în vederea unei detectări şi unei militări a tranzacţiilor considerate „dubioase”. Acest acord „va garanta că farudatorii, crima organizată şi teroriştii nu vor mai avea posibilitatea de a-şi legitima profiturile prin intermediul sistemului financiar”, subliniază ministrul belgian al Finanţelor Vincent Van Peteghem, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Această nouă legislaţie armonizează şi înăspreşte reglementările împotriva spălării banilor şi fiananţării terorismului – impuse băncilor, agenţiilor imobiliare sau cazinourilor. Aceste entităţi vor putea să-şi identifice clienţii sau prorietarii activelor din spatele unor aranjamente financiare opace. Aplicarea acestor reglementări urmează să fie extinsă la sectorul activelor cripto, în vederea garantării trasabilităţii. Ele vor viza totodată atât comerţul cu produse de lux – precum metale preţioase, bijuterii, ceasuri -, cât şi cel cu maşini, avioane private sau iahturi.

Cluburile de fotbal profesioniste şi agenţii lor vor fi vizaţi de această reglementare consolidată – dar după o perioadă de tranziţie de cinci ani de la intrarea în vigoare a textului, deci începând din 2029. Această legislaţie nouă urmează să consolideze puterile serviciilor de informaţii financiare. Parlamentul European şi statele membre UE au aprobat în decembrie înfiinţarea unei Agenţii UE împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului.

Găzduirea sediului acestei organizaţii este râvnită de mai multe ţări – inclusiv Franţa şi Germania. Această nouă agenţie – desemnată prin acronimul anglofon AMLA (Anti-money laundering authority), urmează să fie însărcinată să supervizeze şi să coordoneze autorităţile naţionale pentru a detecta şi combate mai bine activităţi transfrontaliere „dubioase”.

Acest pachet de măsuri a fost propus de către Comisia Europeană (CE) în iulie 2021. Comisarul european însărcinat cu Servicii Financiare Mairead McGuinness salută „o etapă important în lupta împotriva banilor murdari din UE”. Înainte de a intra în vigoare, toate aceste măsuri trebuie să fie încă adoptate în mod oficial de către Consiliu și Parlamentul European.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background