Parchetul European și-a început activitatea ”cu frâna de mână trasă”

Postat de pe 4 iunie 2021

Autor: Iris Drăghicescu

În emisiunea din 3 iunie a lui Cozmin Gușă, „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, politicianul Adrian Severin și-a exprimat opinia față de Parchetul European.

Parchetul European (EPPO) este o instituție condusă de Laura Codruța Kovesi. EPPO și-a început activitatea de pe 1, luna aceasta și are ca responsabilitate investigarea și urmărirea penală a fraudei sau altor infracțiuni care afectează bugetul european.

„Principala misiune a acestui organism european este să protejeze fondurile UE de infractori, în interesul comun al cetățenilor noștri. EPPO va monitoriza punerea în aplicare a NextGenerationEU, veghind cu stricteţe ca fondurile să fie utilizate exclusiv în scopul de a ajuta economiile noastre să se redreseze în urma crizei”, a afirmat comisarul pentru justiție, Didier Reynders.

„Va avea fiabilitate? Va merge parchetul acesta european, în condițiile în care deja avem cinci țări care se opun. Ar putea un cetățean român să spună <vreau tratament european, vreau tratament ca în Polonia, iar acolo nu e parchet european> ?”, l-a întrebat pe invitatul său Cozmin Gușă.

„La ora actuală, acest pachet nu poate opera în țările care nu și au dat acordul. Dintre țările care au acceptat, două „încearcă să frâneze lucrurile, nedesemnând și procurorii: Slovenia și Finlanda”, a spus Adrian Severin.

În parlamentul Uniunii Europene, există cinci state care se opun strategiei de tip Kovesi. Șase din cele 22 de state membre în proiect încă nu au trimis procurori, conform informațiilor publicate de Parchetul European.

„Marea diversitate de interese de sub cupola UE face ca tensiunile din jurul noii instituții să fie inevitabile. Din nefericire, unele dintre aceste tensiuni riscă să obstrucționeze EPPO chiar înainte de a-și fi început activitatea”, a scris într-un articol Financial Times. În același articol a mai spus: „În ce privește securizarea propriilor fonduri, UE face o treabă destul de proastă. După cum ea însăși admite, cam o jumătate de miliard de euro se evaporă în fiecare an”.

„În viitor, presupun că mai multe state vor face pasul înapoi, așa cum îl va face probabil Slovenia”, a declarat Adrian Severin.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Continuați lectura

Melodia actuala

Titlu

Artist

Background