Noi măsuri de relaxare în România de la 1 iulie
Postat de Gold FM pe 27 iunie 2021
Premierul Florin Cîțu a anunțat o nouă serie de măsuri de relaxare. Acestea vor intra în vigoare de la data de 1 iulie 2021.
O nouă etapă de relaxare va fi demarată pe teritoriul României, începând cu data de 1 iulie. Cea mai importantă măsură care vizează sportul este aceea că spectatorii vor putea asista la evenimente până la 50% din capacitatea spațiului, fie el deschis sau închis. În prezent, procentul este de 25%.
Măsuri de relaxare în sportul românesc:
Fanii vor trebui în continuare să îndeplinească o serie de criterii. Sunt acceptate doar persoanele vaccinate, cele care prezintă un test negativ, dar nu mai vechi de 72 de ore, sau cele care se află în perioada cuprinsă între 15 și 90 de zile de după infectarea cu Covid-19.
Primul eveniment major care va beneficia de această măsură este Supercupa României dintre CFR Cluj și CSU Craiova, programată pe 10 iulie.
Alte măsuri de relaxare anunțate astăzi de premier:
Număr mai mare de participanți la spectacole, festivaluri, concerte, organizate în aer liber, limită de 2.500 de persoane. Pentru o prezență mai mare, toate persoanele trebuie să fie vaccinate.
- Organizarea festivalurilor în spații publice, cu participarea a mai mult de 2.500 de persoane, cu asigurarea unui metru pătrat de persoană. Pot participa persoanele vaccinate și trebuie să poarte mască
- Se permite participarea unui număr mai mare de persoane la evenimentele private, nunți, botezuri: 100 în interior, 150 în exterior
- Activitatea din cluburi sau discoteci se prelungește până la ora 2 dimineața. Se permite până la 70% din capacitate
- Nu mai avem limitări de capacitate pentru unitățile care primesc turiști (hoteluri, pensiuni etc.)