Nigeria introduce moneda digitală și interzice cash-ul!

Postat de pe 7 decembrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În ultima parte a emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, jurnalista Iosefina Pascal a vorbit despre implementarea monedei digitale care vine să agraveze situația deja dificilă a economiei mondiale.

„În SUA, Banca Federală din New York, dar și alte instituții financiare au început încă de acum două săptămâni un experiment cu privire la moneda digitală pentru a vedea care e gradul de acceptabilitate și dacă cetățenii susțin implementarea acestui tip de monedă. Nu ești șocat sau uimit dacă auzi că așa ceva se întâmplă în SUA sau UE, dar în Nigeria?”, se miră Iosefina Pascal.

Nigeria va lansa o monedă digitală, denumită eNaira, a anunțat Banca Centrală, la câteva luni după ce a interzis băncilor și instituțiilor financiare să tranzacționeze cryptomonede, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. „În Nigeria s-au interzis retragerile de numerar de la bancomate mai mari de 250 dolari pe săptămână și au introdus moneda digitală, CBDC (monedele digitale ale băncii centrale)”, anunță jurnalista.

Companiile vor avea probleme cu plățile în Nigeria, o țară totuși bogată și cu foarte multe resurse, dar unde economia nu e foarte dezvoltată. Ba mai mult decât atât, Nigeria este o țară în care încă se mai moare de foame și unde accesul cetățenilor la sănătate, alimente și chiar apă este problematic. În acest timp, în țări mult mai dezvoltate, așa cum este Suedia, au început să apară probleme mari cu mâncarea pentru populație din cauza inflației și a creșterii prețurilor și mulți cetățeni au început să apeleze la băncile de alimente, la cantinele sociale, dar autoritățile se confruntă cu dificultăți în aprovizionare.

În România ar trebui ca guvernanții să se preocupe mai mult de aceste probleme, de noi, deoarece vedem ce se întâmplă în țări mult mai dezvoltate, diferența esențială (în avantajul nostru) fiind faptul că ne putem  susține singuri din punct de vedere al resurselor alimentare și energetice.

„Să impui moneda digitală într-o astfel de țară cum este Nigeria este cel puțin paradoxal. Ușor, ușor guvernele încep să strângă cureaua din motive mai mult sau mai puțin reale, dar cert este că  puterea de cumpărare a oamenilor și capacitatea lor de a supraviețui scad drastic și situația devine cruntă!”, avertizează Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background